Ionuț Popa: ”Cred că am făcut cel mai slab joc din tur”....

Ionuț Popa: ”Cred că am făcut cel mai slab joc din tur”. Tehnicianul lui ACS Poli a vorbit și despre scandalul de la pauza meciului cu Craiova

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Gabriel Brezeanu

Tehnicianul lui ACS Poli părea mai degrabă împăcat în această seară cu eșecul în fața CraioveiIonuț Popa nu a avut nimic de reproșat arbitrului Istvan Kovacs după meciul pierdut cu 0-2 și încheiat de echipa sa în inferioritate numerică. Antrenorul bănățenilor a oferit detalii despre incidentul de la vestiare și situația unora dintre elevii săi.

”Cred că am făcut cel mai slab joc din acest tur. Înfrângerea e meritată mai ales că am făcut greșeli impardonabile. La golul lor Munteanu a scăpat mingea de sub control. Și la faza în care noi suntem în atac ne lăsăm descoperiți, pregătim acest lucru, și pățim ca și cu Botoșani. Am avut jucător eliminat în minutul 30 și lucrurile au scăpat de sub control. A trebuit să fac o improvizație… Era normal că fără un atacant… Miguel e jucător de lot…”, a declarat Ionuț Popa.

Tehnicianul a vorbit despre incidentul care ar fi început pe tunelul ce duce la vestiare. ”Pe tunel s-au certat Mitriță cu Șeroni. Am avut o discuție cu arbitrul, mi-a explicat și a procedat foarte corect. Cred că pe merit. Eu am avut o discuție cu Șeroni, era foarte nervos, el mi-a spus că jucătorul acela ar fi dat cu ceva după el după ce el i-a spus că se dă accidentat”, a comentat Popa. Conform unor surse Mitriță a aruncat cu ghetele după Șeroni, care a fost cu greu calmat și prin urmare se poate considera că a scăpat ieftin cu un avertisment.

Popa, despre cazul Mailat și adevărul despre absența lui Croitoru

Tehniciaul a vorbit din nou și despre subiectul Sebastian Mailat. ”Din păcate Mailat nu mai e care a fost.


Așa nu știu unde va mai juca. S-a creat o presiune pe el. Acum două campionate l-am promovat, dar mă deranjează să aud că Dragomir stă pe bancă la Arsenal și Timișoara a luat doar mărunțiș… Probabil îl sfătuiesc bine sau nu-l sfătuiesc bine impresarii… Mie mi se pare anormal, cunosc cazul Brandan, el nu a devenit liber după ce i s-au băgat banii în mod similar. Eu i-am zis la Botoșani jucătorilor că vor primi bani atunci… și-a depus memoriu. Pe mine mă surprinde că după ce a stat 3-4 luni și nu a primit, și au fost toți jucătorii în această situație, el a procedat prin impresar. El nu mai e care a fost acum câteva luni”, a conchs Ionuț Popa.

În fine, tehnicianul a dezvăluit de ce lipsește de fapt Marius Croitoru din lot de atâtea partide: ”Conducerea clubului a luat o decizie, Croitoru a plecat cu CFR Cluj cu un minut-două mai repede de pe bancă. Și decizia a fost a conducerii, el a fost suspendat de către club o perioadă de timp. Acum nu mai e…”.

Foto: Gabriel Brezeanu

Mangia: ”Partidă dificilă, trebuia să închidem mai repede jocul”

Antrenorul lui CSU Craiova, Devis Mangia, a făcut doar câteva precizări legate de joc. ”O partidă dificilă pe un teren greu în mod tradițional pentru Craiova, e prima dată când învingem aici de la revenirea în Liga I. Trebuia să fim mai atenți ca să închidem meciul. Noi vom încerca să facem tot ce ne stă în putință. Am jucat practic 13 meciuri în deplasare. Încercăm să ne îmbunătățim. Sunt două echipe favorite, dar noi facem ce ne stă în putință”, a spus Mangia.

Tehnicianul italian al oltenilor s-a ferit, mai degrabă, să comenteze eliminarea lui Mitriță, după ce jucătorul fusese schimbat: ”Nu am văzut, știu că a fost o situație conflictuală, știu că el are probleme la gleznă, în rest nu am certitudini despre ce s-a întâmplat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.