ArtEncounters porneşte la drum cu o petrecere de pomină

ArtEncounters porneşte la drum cu o petrecere de pomină

0
DISTRIBUIȚI

ArtEncounters și Launmomentdat și-au suflecat mânecile, au încins scenele și barurile, și au pus de o petrecere de pomină în deschiderea bienalei ArtEncounters 2017. Totul se întâmplă sâmbătă, 30 septembrie, începând cu ora 21, în clădirea fostei întreprinderi ELBA (Adresa: Str. Gării, nr. 1, 300166, Timișoara). Petrecerea este o combinație perfectă de muzică și artă, care pune la dispzoziția publicului concerte electronice, decoruri și instalații. Sub umbrela muzicii electronice, ArtEncounters și Launmomentdat adună laălaltă artiști locali și internaționali. Printre invitați se numără Baba Stiltz, Alur Duvaal, Ulises și Enescu.

Baba Stiltz este un DJ și producător din Stockholm, care se remarcă prin variația producțiilor sale muzicale. El și-a lăsat o amprentă proprie în mod deosebit asupra muzicii house, dar unele producții trec și în zona pop. Alături de Baba Stiltz se regăsesc artiști care împărtășesc aceeași dragoste pentru muzică, de la Kornél Kovács, Axel Boman și Petter Nordkvist din cadrul casei de discuri Studio Barnhus, la artiști precum Samo DJ și Yung Sherman (Sad Boys). Baba face parte din comunitatea internațională a muzicii dans, iar turneele lui stârnesc un viu interes. Artistul este de o libertate creativă neobișnuită, întotdeauna conștient de nevoia de a ieși din tiparele scenei.


El construiește albume pe sunete downbeat („Total”, 2014), lansează melodii preluate de radio („Can Not Help It”, 2017), precum și piese disco-house pentru The Trilogy Tapes („Keep it Lit”). Stilul său este greu de definit. Baba lucrează pe de-o parte cu sinceritate și delicatețe, iar pe de alta cu jovialitate și umor. Nu este deloc timid pe ringul de dans și improvizează mereu, aducând beat-uri eclectice și hipnotice noii generații de petrecăreți.

Noul proiect al lui Raul Vladău, semnat Alur Duvaal, este dedicat explorării dimensiunilor ritmice, fizice și hipnotice ale muzicii techno. Autorul este un DJ si producător din Timișoara, care și-a început activitatea în 2011. De-a lungul timpului, a fost implicat în diverse proiecte muzicale, iar piesele lui au câștigat aprecierea artiștilor internaționali, precum Skream, Louisahhh, Roska, Kastle, Plastician, dar și a presei internaționale, cele mai notabile fiind Resident Advisor, Complex, Vice, DJ Mag, Rinse FM, Rinse France, NTS și Boiler Room. Ulises este un DJ originar din Jimbolia, care a început să mixeze în anul 2003, alături de nume importante precum NTFO, Alex Niggeman și Mihai Popoviciu. Prestațiile lui sunt un manifest al exuberanței, fiind apreciat în special pentru energia seturilor sale și naturalețea interacțiunii cu publicul. Ringul de dans este dominat de genurile techno și house, cu influențe disco, soul și funk. Anul acesta, Ulises a lansat primele EP-uri, care au fost primite foarte bine de publicul avizat. Enescu este cel mai recent proiect muzical din Timișoara, care va debuta în cadrul evenimentului ArtEncounters Opening Party x Launmomentdat. Proiectul este format din Andrei Enen, fiind construit pe fundalul muzicii techno.

Biletele costă 20 de lei înainte de ora 0 şi 30 lei după.

Evenimentul este o invitație deschisă la muzică și dans cu artiști, arhitecți și muzicieni locali și internaționali, care de dragul artei, se vor reuni sub același acoperiș, într-o singură noapte, într-o fabrică părăsită, dar cu inegalabile valențe pentru spectacolul muzical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.