Prestație anostă a Politehnicii din B la revenirea pe ”Dan Păltinișanu”. Dunărea...

Prestație anostă a Politehnicii din B la revenirea pe ”Dan Păltinișanu”. Dunărea Călărași pleacă victorioasă de pe Bega FOTO

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Emanuel Titus Ilieși

ASU Politehnica a suferit un eșec la revenirea pe Stadionul ”Dan Păltinișanu”. Puținii spectatori prezenți pentru meciul cu Dunărea Călărași au fost dezamăgiți de prestația ”Băieților în ghete”, care au cedat, scor 0-1. A fost finalul ”apotetotic” al unui weekend în care toate trupele timișorene din primele două divizii au fost bătute acasă.

Fără Mera, neanunțat suspendat, Bogdan Andone și-a dat peste cap dispozitivul defensiv. În centrul apărării a coborât Krausz alături de Topic, în timp ce Bilia a trecut în dreapta iar Coadă a intrat în echipă, la închidere.

”Băieții în ghete” au părut incomodați în prima parte a partidei și de dimensiunile mai mari ale terenului ”Marelui oval”. Relațiile de joc s-au legat greu iar Dunărea Călărași nu s-a lăsat așteptată în careul advers. Prima acțiune mai periculoasă a avut loc în minutul 19 când atacantul Kouakou și-a făcut balonul pe interior și a șutat nestingherit din careu, dar Dur-Bozoancă a respins cu piciorul. Peste șapte minute vine și prima replică serioasă a gazdelor. Predescu deviază un balon trimis de Bădăuță până la Ignea, al cărui șut lovește jos bara din stânga lui Lungu. Apoi însă vine faza din minutul 30. Florin Marcu acordă o lovitură liberă în preajma careului timișorean, Kanda trimite bine în careu, Dur-Bozoancă iese neinspirat iar fundașul Bogdan Manole înscrie singurul gol al primei reprize cu o lovitură de cap lobată. Peste două minute Bădăuță cade secerat în careul advers, dar arbitrul indică doar corner pentru alb-violeți.

La pauză Andone a corectat apărarea introducându-l pe Motreanu la locul obișnuit. Iar partea secundă a început cu o echipă timișoreană mai insistentă. Primele șanse mari au venit după zece minute. Un alt nou intrat, Staicu a reluat cu capul din fața porții, dar mingea a fost deviată peste poartă. Iar la faza următoare Bădăuță trimite agonizant pe lângă poartă dintr-o poziție bună. Treptat însă jocul a revenit la starea din prima parte.


Iar în minutul 65 V. Alexandru trimite cu capul spre vinclu, dar Dur-Bozoancă se opune majorării scorului. ASU Poli a trecut apoi la ofensivă, dar mai degrabă Dunărea a făcut pasul înapoi. Căci toate centrările și fazele fixe ale amfitrionilor au fost irosite. Mai mult, cu un minut înainte de final Pană și colegii săi s-au distrat în careul polist. Ultima fază s-a încheiat cu șutul sub bară al jucătorului menționat, respins de Dur-Bozoancă peste buturi.

Per total o repetiție ratată dacă asta se dorea în vederea jocului cu UTA. Iar ASU Poli se afundă în zona neutră a clasamentului: locul 11.

ASU Politehnica Timișoara: Dur-Bozoancă – Bilia, Krausz, Topic, Taub – Coadă (46 Staicu), Poparadu (46 Motreanu) – Sorescu, Predescu, Ignea – Bădăuță (70 Crișanov). Antrenor: Bogdan Andone.

Dunărea Călărași: C. Lungu – Țenea, Mardare (80 Tomozei), Șandru, B. Manole – Drăghiceanu (60 V. Munteanu), Pușcaș, Kanda, Pană – Kouakou (46 Preoteasa), V. Alexandru. Antrenor: Dan Alexa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.