Centrul de Mari Arși de la Spitalul Județean din Timișoara, dependent de...

Centrul de Mari Arși de la Spitalul Județean din Timișoara, dependent de Ministerului Sănătății. Probleme pentru Secția de Terapie Intensivă VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
clinica mari arsi
Foto: Adrian Pîclișan

Problemele Spitalului Județean Timișoara sunt departe de a fi rezolvate, mai ales după ce finanțarea din partea statului a scăzut în ceea ce privește activitatea instituției. Totuși, sunt premise pozitive, mai ales după vizita pe care a făcut-o Mihai Tudose, primul premier în exercițiu care calcă pragul „Județeanului”.

Invitat aseară în studioul HDV, la emisiunea PRESSALERT LIVE, Marius Craina, directorul Spitalului Județean Timișoara, a relatat întâlnirea cu prim-ministrul Mihai Tudose, spunând că acesta a fost reactiv la necesitățile pe care le are instituția medicală. „În jurul orei 18.00 și-a făcut apariția prim-ministrul Mihai Tudose, căruia i-am făcut o informare asupra paciențișor și am discutat mult legat de problemele spitalului, ce dorim să facem, ce nu s-a făcut și trebuie făcut. Una dintre probleme a fost legată de Centrul de Mari Arși, unde consiliul județean a alocat bani și am finalizat trei compartimente. Suntem în procedură de finalizare, estimăm că celelalte două se vor termina spre jumătatea a doua a anului viitor. Din păcate nu există aparatură. Am făcut angajările, dar medicii au trecut la terapie intensivă și la chirurgie plastică, ca să nu se deprofesionalizeze.


Încă nu a început licitația pentru aparatură, deci va mai dura. Domnul prim-ministru a spus foarte clar că se va ocupa personal și că este una dintre prioritățile Guvernului demararea procedurii de achiziție a aparaturii”, a relatat Marius Craina.

Directorul Spitalului Județean Timișoara crede că aparatele medicale se vor mai lăsa așteptate. „Dacă vom primi astăzi aparatele, în 3-4 totul devine funcțional pe cele trei saloane existente. E vorba de aproape 4 milioane de euro. Anul acesta este imposibil. Dacă Ministerul Sănătății începe licitația, undeva spre jumătatea anului viitor vom fi dotați cu aparatură”, a estimat Craina.

În ciuda faptului că Spitalul Județean Timișoara se confruntă cu tot mai multe cazuri delicate, Ministerul Sănătății, pe programul de acțiuni prioritare, a alocat mult mai puțini bani la terapie intensivă. „Încă de anul trecut am fost anunțați că finanțarea pe anul 2017 va scădea cu 30%. Timișoara este ultima redută în ceea ce privește terapia intensivă, complexitatea este foarte mare, provocarea la fel de mare iar medicina performantă fără aparatură de ultimă generație nu există. Fără personal bine pregătit, devotat, fără toate accesoriile nu vom avea niciodată rezultate. Ne lipsesc 6 milioane de lei pe care i-am solicitat, deși numărul de cazuri e din ce în ce mai mare. Toate județele din jurul Timișului trimit cazurile la Timișoara. Noi nu putem pune pacienții în pericol. Nu voi accepta ca pacientul să mai achiziționeze niciun ac de seringă. Totul trebuie suportat de statul român. E inadmisibil să ne milogim de pacienți! Trebuie eradicate aceste practici și eradicate să rămână pe veci. Spitalul cheltuie din bugetul pe Casa Națională pe care îl are la Secția de Terapie Intensivă, dar în această situație bugetul spitalului va ajunge pe negativ. Domnul Tudose a promis o implicare a Guvernului în acest caz”, a precizat Marius Craina, directorul Spitalului Județean Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.