Consiliul Concurenței, negru pe alb: finanțarea ACS Poli de către primărie e...

Consiliul Concurenței, negru pe alb: finanțarea ACS Poli de către primărie e ajutor de stat. Cum comentează Robu

1
DISTRIBUIȚI

Este oficial, Consiliul Local Timișoara NU va aloca bani de la bugetul local pentru ACS Poli. Proiectul prin care echipa ar fi urmat să primească 5.000.000 de lei de la bugetul local a picat la vot la începutul lunii august, după ce rectificarea de buget care ar fi trebuit sa permită alocarea sumei nu a fost votată de consilieri locali. Foc și pară la acel moment, primarul Nicolae Robu cerea ca juriștii din primărie să răspundă pentru faptul că nu au avizat de legalitate finanțarea ACS.

Astăzi, edilul a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, un răspuns primit de la Consiliul Concurenței prin care se spune negru pe alb că finanțarea ACS Poli de la bugetul local ar putea fi considerată ajutor de stat.

„Pentru că plata de salarii reprezintă o activitate economică, orice ajutor financiar spre cluburi dinspre bugetul local reprezintă ajutor.


Și concret despre ACS Poli Timișoara reține faptul că acesta este un club profesionist de fotbal. Menționăm că prin practicile decizionale ale comisiei, cluburile profesioniste de fotbal sunt considerate întreprinderi, ca urmare a faptului că desfășoară activități în cadrul mai multor piețe precum transferul jucătorilor profesioniști, publicitate, media, sponsorizări, vânzare bunuri. Prin urmare, alocarea de bani clubului sportiv ACS Poli Timișoara de către Consiliul Local Timișoara este susceptibilă a reprezenta o măsură da ajutor de stat. În plus, dorim să atragem atenția că nu doar finanțarea nerambursabilă poate fi considerată ajutor de stat, ci și orice facilitate acordată de autoritățile locale sau centrale, ca de exemplu acordarea de scutiri de la plata unor taxe, redevențe, chirii și așa mai departe”, a citit primarul Nicolae Robu din adresa.

Acesta a conchis că nu va cere finanțarea ACS Poli de la bugetul local, întrucât pe viitor ar putea fi tras la răspundere pentru că a creat un prejudiciu la bugetul local. „Nu vreau să planeze asupra mea un pericol ca într-o bună zi numele meu să fie asociat cu cuvântul prejudiciu pentru nimic în lume și dacă lucrurile sunt clare, evident că eu nu o să mă expun niciodată să ajung în astfel de posturi”, a adăugat Robu.

1 COMENTARIU

  1. ceea ce spun acei consilieri sau ce D-zeu stie ce sunt este pe linie politica cu suguranta Ciuma Rosie nu vrea ca Timisoara sa aiba echipa in Liga 1,cum se explica ca la Iasi,Chiajna,Voluntari,se poate da bani de la primarie,iar la Timisoara nu,si sa nu mai spunem ca cei de prin ilfov mai au si patronii,deci acolo nu este ajutor de la stat,acolo se poate,asteptati mai vre-o 2 ani si ve-ti vedea alexandria in liga 1 daca nu cumva mai toate resturile de echipe de olteni prin liga1,acum chiar ca ar trebui ca Banatul sa fie AUTONOM,ar trai lumea cu mult mai bine fara hotii si analfabeti de la bucurestii

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.