Debut fericit pentru BC SCM Timișoara în noul sezon. ”Leii din Banat”...

Debut fericit pentru BC SCM Timișoara în noul sezon. ”Leii din Banat” iau prima opțiune pentru calificarea în sferturile Cupei după succesul din Bănie

0
DISTRIBUIȚI
Facebook / BC SCM Timisoara
BC SCM Timișoara debutaeză cu dreptul în noul sezon competițional. „Leii din Banat” au transpirat serios pentru o victorie în Bănie, contra lui SCMU Craiova, pe care au obținut-o în cele din urmă și grație maturității arătate în final. Au fost șase puncte diferență, însă îndeajuns pentru ca echipa de pe Bega să ia prima opțiune pentru calificarea în Final Eight, scor 76-82.

La primul meci oficial din actualul sezon, BC SCM Timișoara a intrat mai decisă pe parchet și a condus cu 2-6, dar până la jumătatea primului sfert gazdele au întors scorul și au avut +3, 11-8. Cea mai mare diferență dintre cele două echipe în sfertul de debut a fost de șase puncte, 16-10, pentru că bănățenii nu s-au pierdut cu firea și au revenit până la capătul primelor zece minute, când tabela arăta doar +1 în favoarea Craiovei, 21-20.

Baschetbaliștii antrenați de Tudor Costescu, care a declarat înaintea duelului cu oltenii că este cea mai echilibrată împerechere din Cupa României, nu au fost de acord ca amfitrionii să conducă și înainte de intrarea la cabine.


Cu cinci minute înainte de terminarea actului secund BC SCM Timișoara avea opt puncte avantaj, scor 29-37, însă balanța nu s-a înclinat nici în fața vizitatorilor, care aveau +3 la jumătatea disputei, scor 41-44.

Trupa de pe Bega a rămas la conducere pe tot parcursul celui de-al treilea sfert, în care și-au consolidat avantajul înregistrat la pauză. Era 58-67 atunci când mai erau zece minute din turul rundei inaugurale a Cupei României.

Mijajlovic a făcut +10 în startul ultimului sfert, ca cinci puncte consecutive bifate de olteni să îi readucă în joc, 66-71. Cu trei minute înainte de finalul întâlnirii, deznodământul nu era nicidecum unul anticipat, scorul fiind 72-75 pentru vizitatori. Nervii mai tari i-au avut cei de la BC SCM Timișoara. Popa Calotă, de la trei puncte, a majorat scorul la 72-78, iar mai apoi, tot acesta, să se autoproclame omul finalului prin alte două puncte trecute prin inel, scor final 76-80.

Jeremic și Diaz au fost cei mai buni marcatori ai lui BC SCM Timișoara, cu 15 puncte, în timp ce Drăgușin a fost cel mai bun recuperator de pe parchet, având 12 recuperări. SCMU Craiova a oferit replica prin Siriscevic, care și-a trecut în cont 17 puncte, respectiv Samuels, 16 puncte.

Returul din sala „Constantin Jude” va avea loc miercuri, 4 octombrie, ora 18.00 (Digi).

SCMU Craiova – BC SCM Timișoara 76-82 (21-20, 20-24, 17-23, 18-15)

BC SCM Timișoara: Jeremic (15 pct., 3 rec., 2 ass.); Diaz (15 pct., 2 rec., 2 ass.); Popa Calotă (11 pct., 4 rec., 5 ass.); Burdgess (9 pct., 6 rec., 1 ass.); Mijajlovic (7 pct., 4 rec., 5 ass.); Komatina (6 pct., 2 rec., 1 ass.); Drăgușin (6 pct., 12 rec.); Păun (6 pct., 5 rec.); Tohatan (5 pct., 1 rec.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.