EXCLUSIV Inspectoratul de Stat în Construcții, anchetă la Primăria Timișoara în cazul...

EXCLUSIV Inspectoratul de Stat în Construcții, anchetă la Primăria Timișoara în cazul porții ucigașe. Ce motiv s-a invocat pentru autorizația dată în regim de urgență

0
DISTRIBUIȚI

Comisia de urbanism a Consiliului Local Timișoara s-a întrunit, astăzi, în ședință, în încercarea de a afla condițiile în care s-au desfășurat lucrurile în cazul reabilitării porții de intrare de pe Calea Lugojului, care s-a prăbușit peste un student de 24 de ani, ucigându-l.

Comisia s-a întrunit, după cum Dan Idolu și Ștefan Sandu au promis în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE.

Arhitectul șef Sorin Ciurariu le-a explicat consilierilor locali că ”și certificatul de urbanism și autorizația de construire au fost emise în condiții legale. în conformitate cu legislația în vigoare”. Întrebat cum la diferență de nouă zile de la emiterea certificatului de urbanism s-a dat autorizație în regim de urgență, Ciurariu a susținut că ”în expertiza semnată și ștampilată cu care s-a venit se spune că prinderile literelor volumetrice de pe poartă (cele care formau cuvântul Timișoara, n.a.) nu sunt cpnforme.


Acesta a fost un motiv suficient pentru emiterea autorizației în regim de urgență. Aici opțiunile Direcției de urbanism se încheie. Ce trebuiam să facem, să-i avertizăm pe cei de la Patrimoniu să completeze documentația de-a lungul execuției, am făcut”, a susținut Ciurariu.

Acesta a susținut că nu știe ce s-a întâmplat după momentul eliberării autorizației și că ”gestiunea din acel moment și până la momentul nefericitului eveniment revine beneficiarului autorizației. Nu am corespondență, nu am documente ca să dau răspunsuri legate de modul în care s-au desfășurat lucrările”. Ciurariu nu a avut o explicație pentru faptul că lucrările au fost începute la câteva luni după ce s-a eliberat autorizația în regim de urgență. Nu s-a lămurit cine ar fi trebuit să verifice modul cum a fost pusă în practică autorizația de construire.

Încercând să afle cine s-a ocupat mai departe de lucrări, consilierii locali s-au lovit de multă neștiință din partea funcționarilor din primărie care au pasat problema de la o direcție la alta. La un moment dat a apărut și consilierul personal al primarului Robu, Cătălin Iapă, cel care a venit cu propria teorie despre dărâmarea porții, susținând că s-ar fi prăbușit din cauză că a fost lovită de un acoperiș. Când consilierii locali i-au spus că nu știu angajații municipalității cine s-a ocupat, Iapă a comentat ”avem o problemă general valabilă în primărie când este vorba de aflat ceva”. Într-un final un angajat al Direcției de Patrimoniu le-a spus consilierilor locali că toate documentele în original au fost ridicate de Inspectoratul de Stat în Construcții care face anchetă și că va putea să le ofere informații noi în zilele următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.