EXCLUSIV Primăria Timișoara a descoperit peste noapte ”urgența” modernizării porții ucigașe. Cât...

EXCLUSIV Primăria Timișoara a descoperit peste noapte ”urgența” modernizării porții ucigașe. Cât de repede s-au eliberat documentele

0
DISTRIBUIȚI

 

Modernizarea porților de intrare în Timișoara, cea de pe Calea Aradului și cea de pe Calea Lugojului care s-a prăbușit în timpul furtunii, ucigându-l pe Vlad Baici, în vârstă de 24 de ani, student la Medicină, nu a fost de la început considerată ca fiind de primă urgență. O dovedesc chiar documentele emise de administrația condusă de Nicolae Robu.

În 15 octombrie 2014 sunt eliberate două certificate de urbanism, cu numerele 3564 și 3565, la solicitarea Municipiului Timișoara – Biroul Evidența Patrimoniului având ca obiect obținerea AC (autorizație de construire, n.a.), lucrări de tip d- Lucrări de amenajare a spațiilor publice –  Modernizare poartă de intrare în municipiul Timișoara Calea Lugojului și respectiv Calea Aradului. Interesant este că în dreptul celor două poziții nu apare număr de carte funciară sau adresă, ci doar mențiunea ”plan de situație și plan de încadrare în zonă”. Niciunde nu se pomenește de faptul că ar fi vorba de lucrări urgente, care să se încadreze în cele prevăzute de lege.

Nouă zile mai târziu, sunt eliberate deja autorizațiile de modernizare pentru cele două porți, în mijlocul titlului autorizației fiind introdusă sintagma ”intervenții în regim de urgență”, care schimbă toate datele problemei – lucrările se pot da prin încredințare directă și nu mai este nevoie de un proiect avizat la momentul începerii lucrărilor.


S-a dat autorizație în regim de urgență chiar dacă lucrările au început de abia în vara anului 2015.

”Cine putea să stabilească urgența? Evident că Nicolae Robu. Vroia să se facă cât mai repede. A fost o discuție și cu cei de la cluburile Rotary care au cerut să le apară sigla pe porți pentru că au făcut donații, dar le-a refuzat acest lucru. A fost cel care, verbal, a dat ordin să se facă totul cât mai rapid”, a declarat, sub protecția anonimatului un angajat al Primăriei Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.