Timișorenii care doresc să-și reînnoiască garderoba la început de toamnă sunt așteptați să treacă pragul Salonului Industriei Ușoare. Aproape 60 de expozanți, producători și comercianți din întreaga țară, vin la Centrul Regional de Afaceri pentru a participa la ediția de vară-toamnă a evenimentului.
Timp de cinci zile, timișorenii pot cumpăra, la prețuri accesibile de producător, o gamă variată de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, articole pentru copii, marochinărie, piele-blănuri, articole de lenjerie dar și accesorii, bijuterii, cosmetice și produse naturiste.
“Notorietatea acestui târg este dată de numărul mare de vizitatori care, la fiecare ediție, au găsit exact ce au dorit, adică produse de calitate la prețuri accesibile.
Și în acest an va fi expusă o gamă largă de produse, printre care și produse naturiste sau gablonțuri. Am adus și două firme care comercializează hăinuțe pentru copii cu vârsta până în 14 ani”, a declarat, astăzi, Aura Culea, organizatorul expoziției.
De asemenea, pe perioada desfășurării Salonului Industriei Ușoare, în spaţiul exterior al Centrului Regional de Afaceri, va fi organizat un târg cu produse tradiţionale, cu dulciuri de casă, articole de artizanat sau miere de albine.
Salonul Industriei Ușoare este organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și are loc în perioada 13 – 17 septembrie, iar intrarea este liberă. Expoziţia este deschisă de miercuri până sâmbătă, între orele 10.00 – 20.00, iar duminică, între orele 10.00 – 18.00.
Abia astept!