Libertate după gratii: penitenciarul din Timișoara a devenit o adevărată fabrică de...

Libertate după gratii: penitenciarul din Timișoara a devenit o adevărată fabrică de bani pentru ministerul Justiţiei

0
DISTRIBUIȚI

Deși sunt după gratii, 20% dintre deținuții închiși la penitenciarul din Timișoara lucrează în diferite companii din oraș fără să fie păziți. Primesc cel puțin salariul minim pe economie, iar majoritatea sunt încântați că au primit a doua șansă și că oamenii au încredere în ei.

“Nici nu simt că-s în pușcărie. Este ca și cum aș lucra în deplasare. Dorm, mănânc în penitenciar și apoi merg la muncă”. Ciprian Pancu are 33 de ani, se află după gratii de trei ani și zece luni, iar de un an și jumătate este angajat în afara penitenciarului. Pentru început, a lucrat „cu pază”, iar apoi, în urma unor evaluări, a fost trimis la muncă singur. Acum, lucrează în trei schimburi, într-o fabrică din Timișoara în care sigilează cutii.

Cel mai mult spune că se bucură că are libertate, deși este „în detenție”, iar în fabrică nimeni nu strigă după el „pușcăriașule”.

„Nu-i nici greu, dar nici ușor în fabrica în care lucrez. Este bine că ai mai multă libertate. Îmi iau telefonul mobil, banii de la poartă și merg la muncă, mă întorc singur. La lucru, oamenii se comportă civilizat, nu strigă nimeni după noi pușcăriașule, ci colegul. Suntem 40 de deținuți care lucrăm în fabrică, iar colegii știu asta. Banii pe care-i primim sunt acceptabili, ne facem capriciile. Fumez și țigările mă omoară. Ne limităm, un pachet la zi ajunge, și așa e mult, nu știu cum să le reduc”, povestește Ciprian Pancu.

Bărbatul este din Reșița, a fost condamnat la șase ani și patru luni, pentru tâlhărie, și spune că a ajuns după gratii din cauza anturajului. Este pentru a doua oară închis. „Într-o seară, am băut peste măsură cu niște prieteni și ne-am luat de lume pe stradă. Nu s-a găsit nimic asupra noastră, dar au lipsit lucrurile unui om: portofelul cu bani. Nu era o sumă mare, dar fapta în sine a contat. Sunt și recidivist, nu prea ai credibilitate în fața instanței când vede cazierul. Prima dată am fost condamnat pentru că am condus fără permis”, povestește Ciprian.

Înainte de a fi condamnat, tânărul spune că a lucrat într-un restaurant aflat pe Muntele Semenic, în stațiunea Crivaia, din județul Caraș-Severin, iar patronul „știe ce fel de persoană sunt”, astfel că atunci când va fi eliberat, are un loc de muncă asigurat. „După ce ies, o să mă gândesc nu de două ori, ci de zece ori înainte să fac un lucru. Las anturajul deoparte, mai de preț este familia”, spune cu încredere Ciprian Pancu.

Potrivit reprezentanților Penitenciarului „Popa Șapcă” din Timișoara, din numărul total de aproximativ o mie de deținuți, 600 lucrează. 200 dintre aceștia sunt angajați în diferite companii din oraș, fără pază, iar restul lucrează în interiorul penitenciarului sau în exterior, dar sunt păziți. Deținuții care au un loc de muncă primesc cel puțin salariul minim pe economie, însă 60% din bani intră în conturile penitenciarului timișorean.

„Am solicitat Timișoara, pentru că ai unde să lucrezi”

Zvonul cum că deținuții de la penitenciarul din Timișoara își pot găsi un loc de muncă, deși sunt după gratii, s-a răspândit rapid și în alte zone din țară. Astfel, unii dintre pușcăriași au solicitat să fie transferați în capitala Banatului pentru a-și ispăși pedeapsa.

Este și cazul lui Traian Maghiar, de 53 de ani. Inițial, bărbatul a fost închis la penitenciarul din Oradea, care este de maximă siguranță, unde a fost frizerul închisorii, iar în momentul în care i s-a schimbat regimul de executare, a solicitat Timișoara. Traian se află după gratii de trei ani și șapte luni, pentru „întocmirea unor contracte de credit bancar în mod fraudulos și așa am ajuns la acest eveniment”. În total, are de ispășit o pedeapsă de șase ani și patru luni.

Din decembrie 2016, bărbatul este închis la penitenciarul din Timișoara, iar după două săptămâni, a început să lucreze. „Aveam alternativa Satu Mare, dar am solicitat să fiu transferat la Timișoara, pentru că aș fi avut un loc de muncă, știam că nu sunt probleme din acest punct de vedere. Pentru început, am lucrat timp de două luni la grădina penitenciarului, apoi mi s-a schimbat regimul de executare din semideschis în deschis și am început să lucrez la o firmă, fără pază. Merg singur la lucru. Administrația penitenciarului a considerat că poate să aibă încredere în mine, că nu mă duc teleleu, cum auzi la televizor că fac unii oameni inconștienți”, povestește Traian Maghiar.

„Practic, sunt liber”

Bărbatul este angajat la o fabrică de prelucrări mecanice și spune că acest domeniu este unul destul de interesant. În perioada comunistă, Traian a lucrat ca mecanic auto, iar după 1991, „m-am privatizat, am avut un atelier auto, iar în ultima vreme m-am ocupat de agricultură”. Traian ne povestește că ideea de a putea ieși din penitenciar pentru a merge la muncă pur și simplu îl „umanizează”.

„Practic, sunt liber. Ce poate fi mai bine decât faptul că pot să ies din penitenciar. Ăsta a fost primul șoc pentru mine. La Oradea, fiind un penitenciar foarte închis, nu aveai contact nici măcar cu iarba. Ori când am venit aici, era altceva. Transferul unui om de la un regim restrictiv la o libertate, chiar și supravegheată, este de foarte bun augur. Te umanizează. Am primit încredere din partea celor din penitenciar. Să știți că nu toți cei din penitenciar sunt canibali, mai sunt și oameni normali care, la un moment dat, au avut o scăpare, o nereușită și e un lucru bun să-i acorzi încredere, să-i acorzi a doua șansă”, ne spune Traian Maghiar.

Bărbatul povestește că faptul că poate ieși din penitenciar pentru a lucra îl face să se simtă că este în societate, ceea ce consideră că este foarte important pentru un deținut. “Colegii nu ne privesc ca pe niște deținuți și asta îți dă un sentiment de reușită, că atunci când ieși nu se vor uita la tine ca la urs. Îți dă o încredere în tine care te ajută foarte mult. Aici sunt oameni care chiar vor să fie utili lor și societății”, este de părere Traian. Bărbatul are planuri mari de viitor și spune că după ce va ieși, își propune să se “refacă psihic, și aici am încercat să fel de fel de activități, să nu mă înrobească zidurile”, iar apoi să se ocupe de mica fermă pe care o are într-un sat din Bihor.

„Nu te simți marginalizat”

Și Florin Vișoi, de 44 de ani, se numără printre deținuții care au solicitat transferul la Timișoara, auzind că sunt locuri de muncă oferite pușcăriașilor. Bărbatul este din Gorj și a fost condamnat la un an și șase luni, pentru abandon familial, adică neplata pensiei alimentate.


Este la penitenciarul din Timișoara de la începutul acestui an și a început să lucreze încă din primele zile. Pentru început, la grădina penitenciarului, având un regim de executare semideschis, iar apoi la o firmă de construcții, după ce i s-a schimbat regimul în deschis.

„Am dorit să execut pedeapsa aici pentru că concubina mea este din Timișoara și am știut de la prieteni întemnițați la Gorj că e o problemă în ceea ce privește locurile de muncă. Nu regret că fac pedeapsa aici, lucrez opt ore, într-un singur schimb, fără pază. Mă simt 60 – 70% liber, pentru că sunt în societate. Poți socializa, poți comunica cu civilii, nu te simți marginalizat, nu face nimeni diferență pentru că tu ești deținut și asta dă bine pentru reabilitarea noastră. Nu sunt multe penitenciare care ne pot oferi această șansă”, povestește Florin Vișoi. Bărbatul spune că după ce va fi eliberat, pleacă în Danemarca, unde a și lucrat tot în domeniul construcțiilor, înainte de a fi închis.

Penitenciarul Timișoara, parteneriate cu zeci de firme

Despina Guleș, psiholog în cadrul Penitenciarului „Popa Șapcă” din Timișoara, spune că deținuții care lucrează, indiferent că este vorba de cei care sunt păziți sau nu, trec mai înainte printr-o comisie de muncă.

„În primul rând, trebuie să fie apți din punct de vedere medical, trebuie să-și dorească să lucreze, iar locurile de muncă sunt oferite în funcție de pregătirea pe care o au. Sunt deținuți care n-au lucrat niciodată până să ajungă la penitenciar și văd ce înseamnă să lucrezi după un program fix, să ai o normă de făcut”, a afirmat Despina Guleș.

Potrivit reprezentanților penitenciarului din Timișoara, în acest an au fost încheiate 54 de contracte cu diferite firme, în care deținuții pot lucra, plus două de voluntariat.

În ceea ce privește salariile, un deținut primește cel puțin minimul pe economie. 60% din bani revin penitenciarului, iar 40% deținutului. Însă acesta poate utiliza 90% din sumă, restul de 10% intrând într-un cont bancar, banii putând fi folosiți după ce deținutul este eliberat.

„Faptul că lucrează îi ajută foarte mult pe deținuți să se rupă de acest mediu. Este greu pentru ei să fie închiși, sunt oameni. Este important pentru ei că au contact cu societatea, contează pentru ei că pot ieși în afara zidurilor. Îi ajută mult la reintegrarea lor, pentru că sunt investiți cu încredere, sunt responsabilizați”, explică psihologul Despina Guleș.

Doar anul trecut, Penitenciarului „Popa Șapcă” din Timișoara a realizat venituri proprii de aproape șase milioane de lei, iar în acest an de 4,6 milioane de lei. Cea mai mare parte a veniturilor încasate a fost în urma contractelor de prestări servcii cu companiile partenere în care lucrează deținuții.

Conform legii, deținuții care sunt angajați beneficiază și de reducerea pedepsei. Astfel, în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră patru zile executate pentru trei zile de muncă, iar dacă vorbim de o muncă neremunerată, se consideră trei zile executate pentru două zile de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.