Primarul Robu anunță: nimeni nu va scăpa de amenzile trimise prin poștă...

Primarul Robu anunță: nimeni nu va scăpa de amenzile trimise prin poștă prin sistemul de trafic management

1
DISTRIBUIȚI

Șoferii nemulțumiți de faptul că Poliția Rutieră din Timișoara va da amenzi pe baza imaginilor din sistemul de trafic management au o singură opțiune: să nu treacă pe roșu și să respecte viteza legală admisă.

„Am semnat protocolul cu Poliția Națională și Serviciul Rutier are în permanență reprezentanți unul sau doi în centrul de monitorizare a traficului. Toată aparatura pe care o avem este de foarte înaltă clasă și evident că este omologată că noi am recepționat aparatura neomologată, dar dacă în România mai trebuie o omologare făcută noi am făcut-o și pe aceea și drept urmare se pot aplica amenzi pentru trecerea pe roșu și pentru depășirea vitezei.


Avem 230 de camere video și radare în principalele puncte în care se impune respectarea vitezei. Îi rog pe timișoreni și pe cei care vin în Timișoara și respectă viteza legală și să fie civilizați în trafic pentru că nu dorim să dăm amenzi, nu avem plan de amenzi. Amenzile se aplică atunci când nu ai ce face, atunci când unii oameni nu înțeleg să respecte normele de conviețuire civilizată într-o comunitate. Sper să ajungem orașul cu cele mai puține amenzi, dar asta nu pentru că suntem indulgenți, că nu o să fim indulgenți, ci pentru că ne civilizăm”, a declarat Robu.

Primarul spune că le-a cerut specialiștilor să intervină pentru a corecta inadvertențele din sistem, astfel încât conducătorii auto să nu fie amendați pe nedrept. Însă, cei care speră că vom scăpa de amenzile care le vor fi trimise acasă în plic se înșală. Asta pentru că, le reamintește primarul, nu au nicio șansă. Legea permite sancționarea fără prezența agentului dacă se folosește aparatura omologată.

Foto: Arhivă

1 COMENTARIU

  1. Cum ramane cu asa zisele radare care indica cu peste 20 km /h peste realitate ? cazul celui din calea SAGULUI.. mai ales ca aceste radare nu sunt facute sa inregistreze 2 benzi simultan…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.