Robu îl atacă pe șeful Poliției Rutiere: “Are discursuri populiste, sunt marcate...

Robu îl atacă pe șeful Poliției Rutiere: “Are discursuri populiste, sunt marcate de o poziție politică inadmisibilă pentru un polițist”. Care este motivul

3
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu este foc și pară pe conducerea Poliției Rutiere Timiș, nemulțumit fiind că imaginile de pe camerele de supraveghere din sistemul inteligent de management al traficului nu sunt încă folosite de polițiști, astfel încât șoferii care nu respectă legea să poată fi amendați.

Astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Timișoara, edilul-șef a făcut publice două filmulețe în care erau prezentate două accidente rutiere, petrecute la Punctele Cardinale, respectiv la intersecția B-dul Michelangelo cu str. C. D. Loga, după ce șoferii au trecut pe roșu.

“Vreau să vedeți ce sunt în stare să facă acești bizoni. Pun în pericol viața unor oameni nevinovați. Din păcate, de la Serviciul Rutier nu vedem preocuparea la care m-aș fi așteptat pentru punerea lucrurilor pe făgașul lor normal. Eu dacă aș fi activat acolo, îi amendam fără menajamente și nu aveau decât să meargă în instanță și am fi văzut atunci în fața probelor ce ar fi spus un judecător. Spun că nu e în regulă că semafoarele/radarele sunt omologate, toate sunt omologate, dar doar la nivel de lot. Auzi, domle’, tu ai documente de certificare a calității, de omologare în bloc pentru șapte radare, dar nu e bine că trebuie să fie pentru fiecare în parte. Acum sunt omologate și fiecare în parte. Și în loc să-i sancționăm fără milă pe cei care fac așa ceva, unii vin și spun că nu le putem face nimic. În ce țară trăim?”, a explicat, nervos, Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a mai precizat că rezultatele testărilor celor șapte radare fixe au fost trimise Poliției Rutiere Timiș, afirmând că nu ar trebui ca niște hârtii să fie mai importante decât viața unor oameni și că “nu cred că un judecător care vede așa ceva îl consideră nevinovat pe cel care a pus în pericol viața unui om, numai pentru că nu are un certificat”.

De asemenea, Nicolae Robu a început să-l atace pe șeful Poliției Rutiere Timiș, acuzându-l că are discursuri “populiste” și că pune bețe în roate proiectelor municipalității.

“Există și omologare și vreau să văd intervenție fermă a poliției, nu discursuri populiste, adică care sunt marcate de o poziție politică inadmisibilă pentru un polițist.


Tot ce a făcut acest domn șef de serviciu arată o poziționare politică, pentru că în permanență a obstrucționat tot ce am încercat noi să facem de la Primăria Timișoara. Totul. Deocamdată, din punctul meu de vedere, nu este de bună credință, când eu văd că pot să moară oameni și aud ce spune cel care ar trebui să fie mai preocupat decât mine de securitarea traficului. Am mari îndoieli asupra bunei credințe a persoanei”, a afirmat Nicolae Robu.

Întrebat cum vor intra polițiștii în posesia imaginilor filmate de camere în intersecții, primarul Timișoarei a precizat că IPJ Timiș ar trebui să trimită oameni în centrul de monitorizare al traficului. “Noi nu putem să le dăm acces la toată baza de date non-stop cum vor ei. Pentru că există niște reguli de gestiune a acelor informații. Dar să vină oameni mandatați de ei și să facă permanență în centru și vor avea acces instantaneu la toate informațiile de interes”, a explicat Robu.

Totodată, primarul Timișoarei spune că s-a mai “crucit” să vadă că Poliția Rutieră Timiș ar fi solicitat modificarea orientării camerelor instalate în intersecții.

“S-a spus că nu e normal ca ele să prindă și ce se întâmplă dincolo de intersecție. Informațiile înregistrate de aceste camere ale noastre au fost și vor fi utile pentru alte structuri ale poliției, care luptă cu răufăcători și de alt gen. Noi avem posibilitatea să înregistrăm pe o arie mai largă și vine poliția rutieră și spune nu, restrângeți, să nu se vadă ce se întâmplă pe trotuare și la intrări în blocuri. E normal așa ceva? Îi rog să-și trimită oameni în centrul de monitorizare a traficului. De ce nu fac asta? Pentru că tot ce se urmărește este să se creeze un conflict, să se pună bețe în roate bunei exploatări a acestui proiect”, a conchis Nicolae Robu.

3 COMENTARII

  1. Singurul cu discursuri populiste esti robule! Adica cum sa nu dai acces Politiei Romane in mizeria ta de ,,baza de date,, care de fapt este un mediu de stocare a informatiilor.

  2. Întrebare la Radio Erevan: Ce îl omoară pe un inginer estompat?
    Răspuns: Semantica! Certificarea calităţii nu e tot una cu omologarea metrologică…
    Întrebare la Radio Erevan: De ce a pus µRobu radarele sus, la înălţime?
    Răspuns: Pentru că jos s-ar fi pişat nu câinii ci mâţele pe ele…

Dă-i un răspuns lui Roaba Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.