Robu îl laudă pe Dragnea pentru stadionul din Teleorman: „Trebuie să nu...

Robu îl laudă pe Dragnea pentru stadionul din Teleorman: „Trebuie să nu uite de unde a plecat”

0
DISTRIBUIȚI

Sala polivalentă de 16.000 de locuri continuă să fie unul din subiectele preferate ale primarului Timișoarei, Nicolae Robu. Cu sala Universității Politehnica Timișoara de 3.000 de locuri în șantier încă de pe vremea când era rector, primarul Robu tună și fulgeră la adresa PSD, care dorește ca polivalenta cu 16.000 de locuri, care se va ridica cu bani de la Compania Națională de Investiții, să fie construită la Giroc. Primarul susține că Timișoara dispune de 96 de hectare de teren în Calea Torontalului, unde CNI poate construi fără probleme sala polivalentă promisă de guvernul PSD.

„Noi mergem mai departe cu insistențele ca această sală să se facă în municipiul Timișoara, pe bani de la bugetul de stat, prin CNI.


Apreciem realizările CNI în diverse locuri, de date mai recente la Craiova, la Târgu Jiu, sunt alte proiecte care se lansează în alte orașe, am vorbit depre asta. Noi considerăm că tot ce se face în acest domeniu reprezintă lucruri bune. Nu am venit cu critici că se face în Alexandria ceva și nu o să vin niciodată să spun că e rău că se face ceva în Teleorman, pentru că e județul domnului Dragnea. Cine ocupă poziții importante trebuie să nu uite de unde a plecat și e foarte bine că se face. Pentru că nu cred că cineva e mulțumit în țara noastră ca un județ să rămână în urmă și el oricum e rămas în urmă, dar chiar dacă nu ar fi rămas în urmă, eu cred că fiecare trebuie, respectând legea și fără excese, să se gândească și la locul de unde a plecat. Ce mă nemulțumește pe mine și o spun răspicat este altceva. Salut realizările oriunde. Mă nemulțumește că pentru Timișoara nu consideră nimeni cu poziții importante în acest stat să se demareze proiecte cu susținere de la bugetul de stat. E nedrept, e incorect și până la urmă cred că e chiar ilegal ca un oraș să fie mereu nedreptățit în împărțirea fondurilor bugetului de stat”, a declarat Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.