Ionuț Popa vrea să evite relaxarea cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Antrenorul lui...

Ionuț Popa vrea să evite relaxarea cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Antrenorul lui ACS Poli ar lua o decizie surprinzătoare în cazul lui Mailat

0
DISTRIBUIȚI
Ionuț Popa, ”în formă” cu ACS Poli. Foto: Gabriel Brezeanu

ACS Poli are parte de o săptămână încărcată. Timișorenii au învins Dinamo luni, au aflat a doua zi că tot nu primesc bani de la autoritățile locale și au în continuare bătăi de cap cu unii jucători. Chiar și așa, o victorie cu Sepsi Sfântu Gheorghe ar putea duce trupa antrenată de Ionuț Popa până pe podium.

”În acest timp scurt am avut de rezolvat problema oboselii și a accidentărilor. Să nu fim euforici după această victorie. Le-am atras atenția că meciul cu Sepsi e foarte greu, e o echipă cu ambiție. Din păcate nu pot folosi toți jucătorii care au fost la Dinamo. Țigănașu s-a accidentat chiar înaintea antrenamentului de la București. Drăghici are probleme cu clavicula. Sunt doi care lipsesc și trebuiesc înlocuiți cu alții care pot”, a declarat Ionuț Popa. Alexandru Țigănașu va lipsi două-trei săptămâni. În schimb, ”Doman e în lot. El de zece zile se pregătește cu echipa. Sper să fie plenitudinea forțelor și chiar să joace”.

Sepsi e văzut ca un adversar redutabil.


”Sper să nu intervină o relaxare. Au jucători buni, precum Oros, cu experiență, Herea, pe care mi l-am dorit. Vârful care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Astafei e altul, Petre… e o echipă destul de grea”, a mai spus Ionuț Popa.

Popa a fost destul de mulțumit de ce a arătat noul mijlocaș Ivan Curjuric, în ciuda ratărilor cu Dinamo. ”Ivan e un jucător care știe jocul. Era culmea ca la prima atingere să dea gol și la a doua al doilea. Îl simt ca un jucător de bază. În momentul acesta nu poate duce 45 de minute”, a mai spus Popa. Acesta admite că din cauza problemelor financiare visul de a avea un nou atacant nu se va îndeplini.

Un alt subiet abordat e cazul Sebastian Mailat. Speța cu scandal, amânată pentru 20 septembrie, l-a pus pe antrenor în fața unei alegeri dificile. În presa centrală reprezentanții jucătorului au făcut acuze grave la adresa lui Nicolae Robu și Radu Birlică. Popa ne-a cerut părerea dacă jucătorul să fie în lot în această situație și spune că îl va selecționa în urma răspunsului oferit: ”Nu știu a câta oară se amână… Dacă voi spuneți îl bag în lot”.

Cosmin Bîrnoi a fost fairplay când a venit vorba de prestațiile sale în prima echipă. ”Mailat merita să fie titular, la cum a jucat. Ce s-a întâmplat pe mine m-a ajutat, că am evoluat… Domnul Popa a spus să mă consider un jucător senior, nu U21, are încredere în mine. Este euforie după ce am bătut Dinamo și CFR”, a conchis tânărul mijlocaș.

”Eu cred că organele locale vor face totul ca echipa să nu sufere cum a făcut-o pân acum. Sunt probleme, trebuie să recunoaștem. Dacă Primăria nu ajută. În alte părți ajută, precum la Mioveni…”, a precizat Popa despre marea ”bubă”. O altă ”speță” e dispariția lui Cătălin Straton din lotul de meci, tehnicianul neagă că acesta ar plăti un tribut pentru vorbele spuse la startul sezonului.

Partida ACS Poli Timișoara – Sepsi Sfântu Gheorghe se dispută sâmbătă, de la ora 18.00, în etapa a X-a a Ligii I.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.