Suporterii lui ASU Politehnica se implică într-o campanie de ecologizare în Banatul...

Suporterii lui ASU Politehnica se implică într-o campanie de ecologizare în Banatul Montan. Vezi cum poți ajuta

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Gabriel Brezeanu

Fanii alb-violeți arată din nou că activitatea lor nu se rezumă doar la a-și susține favoriții în arenă. Peluza Sud Timișoara și ASU Politehnica se alătură campaniei de ecologizare ”Fă-ți curat la Lac”, acțiune care-și propune, printre altele, să tragă un semnal de alarmă cu privire la situația din zona Lacului Poiana Mărului, curățarea traseelor montane și strângerea deșeurilor strânse în timp.

Campania de ecologizare e organizată în perioada 15 septembrie – 14 octombrie de către Muntele Mic Extrem, Asociația Bloju Poiana Mărului și Primăria Zăvoi. Prima ediție a ”Fă-ți curat la Lac” mai are ca obiective: reeducarea turiștilor care lasă mizerie, educarea copiilor prin fapte și targerea unui semnal de alarmă la adresa autorităților, în special cu privire la situația drumului de acces.


Scopul final e redescoperirea stațiunii din inima masivului Țarcu. Poiana Mărului a fost declarată nu o dată cea mai ozonată din țară și chiar din Europa și se dorește aducerea acesteia la adevărata-i valoare.

Implicați și în alte acțiuni cu scop nobil, susținătorii Politehnicii din B vor fi prezenți la Poiana Mărului pe 1 octombrie. Cei care vor să se alăture suporterilor timișoreni și să ajute poate da un un semn printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook a clubului ASU Poli sau să sune la numărul 0756.955.422 (Casimir). Cei care participă vor avea parte de transport gratuit, o masă caldă și, de neprețuit, bucuria de a face un bine comunității.

poiana marului

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.