Sute de deținuți și mici infractori au început școala după gratii, în...

Sute de deținuți și mici infractori au început școala după gratii, în Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Noul an școlar a început, astăzi, și după gratii. Un număr de 123 de minori care sunt internați în Centrul Educativ Buziaș au răspuns „prezent” în prima zi de școală. Potrivit reprezentanților centrului, 27 dintre elevi sunt înscriși în clasele I – IV, 67 în învățământul gimnazial și 29 la liceul.

Micii infractori vor merge la ore la Școala Gimnazială Specială, care funcționează în cadrul Centrului Educativ Buziaș. Printre cursurile la care elevii pot participa se numără și cele de alfabetizare în vederea sprijinirii celor care nu știu să scrie sau să citească.

„Şcolarizarea persoanelor internate, concomitent cu includerea in programe centrate pe nevoile educaţionale, contribuie la îmbunătăţirea nivelului educaţional a tinerilor asistaţi, la formarea unor deprinderi si atitudini prosociale sporind astfel şansele de reintegrare în societate şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni”, transmit reprezentanții instituției.

În acest moment, în Centrul Educativ Buziaș sunt internați 153 de minori din 23 de județe, care au săvârșit diferite infracțiuni.

De asemenea, școala a început și pentru 89 de deținuți închiși în Penitenciarul „Popa Șapcă” din Timișoara.


Profesori și învățători de la două școli din Timișoara vin în penitenciar pentru a le preda deținuților. La finalul studiilor, aceștia primesc o diplomă, fără a se face referire la absolvirea cursurilor în penitenciar.

„Cursurile de şcolarizare pentru persoanele condamnate urmăresc compensarea deficitului școlar și prevenirea, în acest fel a recidivei, prin transmiterea unor valori fundamentale, formarea de deprinderi şi atitudini, care să determine comportamente prosociale”, comunică reprezentanții penitenciarului din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.