Timişorenii de la Phaser au lansat single-ul „Alerg“ VIDEO

Timişorenii de la Phaser au lansat single-ul „Alerg“ VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Trupa timişoreană Phaser a început colaborarea cu label-ul MediaPro Music şi a lansat single-ul şi videoclipul “Alerg”, „piesa care îţi va răsuna în minte chiar după prima ascultare“, după cum se spune în comunicatul de presă.

“Alerg spune povestea unei iubiri neîmplinite, care lasă în urmă amintiri frumoase, dar dureroase. Câteodată poveştile de dragoste ne atrag în situaţii care par fără ieşire şi ne fac să credem că singura opţiune este să alergăm fără oprire în urmărirea iubirii, chiar şi atunci când povestea s-a terminat”, declară membrii trupei.

Single-ul “Alerg” este compus de către trupa Phaser şi produs în studioul HaHaHa Production. Regizat de către Silviu Mindroc şi filmat în Timişoara, videoclipul este o poezie vizuală despre tumultul interior, exteriorizat prin mişcări ample, poezie susţinută şi de beat-ul puternic al refrenului.

“Primele versuri şi linia melodică au fost compuse într-o dimineaţă rece la Viena, cu emoţii surprinse pe câteva acorduri de chitară acustică.


Videoclipul este produs de LucasArtFilm, în regia lui Silviu Mindroc, pe un scenariu conceput de noi. “Alerg” marchează începutul colaborării noastre cu MediaPro Music şi Universal Music România”, spun membrii trupei.

La mijlocul anului trecut, Phaser a lansat videoclipul melodiei „Mă aprinzi”, cu un concert care a avut loc la Vineri 15. Formaţia alcătută din Carina Dumitru – voce, Radu Racz – bass, Lucian Oprișan – clape, Arnold Birta – tobe și Sebastian Bârzeianu – chitară a devenit o prezenţă cunoscută în oraşul nostru. În 2015, trupa a lansat „Valuri” şi „Mi-e dor de tine”, iar solista formaţiei a colaborat pentru o piesă alături de membrii trupei Desant. Înfiinţată în 2007 la Reşiţa, trupa Phaser a participat la concursul naţional Eurovision cu piesa Pour toi et moi şi a susţinut o serie de concerte în zona de vest a ţării şi nu numai. Primul videoclip din cariera formaţiei timişorene Phaser s-a lansat acum patru ani. În filmările videoclipului „Pour toi et moi” au fost implicate peste 30 de persoane, printre care s-au numărat şi câţiva artişti timişoreni ca George Hora, Kamelia, Anastasia Sandu sau Vali Florea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.