Vești de ultimă oră de pe șantierele din oraș: ce se întâmpla...

Vești de ultimă oră de pe șantierele din oraș: ce se întâmpla la Jiul, Popa Șapcă și Calea Martirilor

1
DISTRIBUIȚI

Șofatul prin capitala Banatului a devenit un test de răbdare. O spun chiar conducătorii auto care petrec uneori ore întregi în trafic. Sub pretextul dezvoltării în forță, primăria a dechis mai multe șantiere în paralel. Primarul Nicolae Robu a oferit astăzi vești despre stadiul lucrărilor la cele mai mari șantiere deschise în oraș.

Pasajul Jiul

„Ieri în prima zi de școală, ca urmare a faptului că am dat în folosință două benzi la Pasajul Jiul, așa cum ne-am străduit să facem, s-a circulat foarte bine, foarte foarte bine. Eu anticipam că nu va fi foarte rău, dar predicțiile mele au fost depășite de realitate. (…) Traficul va fi și mai bun când vom da în folosință toate cele cinci benzi de la Pasajul Jiul. Sperăm să se întâmple la sfârșitul lunii septembrie, dar depinde, de exemplu, și de condițiile meteo, dar nu numai pentru că mai pot apărea lucruri care să ne încurce, deși eu sunt optimist”, a declarat primarul Nicolae Robu. Deocamdată, la Jiul se lucrează pentru finalizarea lucrărilor de armare în trotuare la culeea nouă, iar înspre Incuboxx la realizarea pistelor de biciclete și a trotuarelor.

Calea Martirilor

Primarul a oferit informații și de pe șantierul de la Calea Martirilor, unul din cele mai mari deschise în oraș.


„Am fost chiar astăzi de dimineață și se lucrează, se lucrează serios aș spune și am vorbit cu șeful firmei Super Construct care face lucrarea și mi-a reiterat promisiunea că totul va fi gata până la venirea iernii. Așa cum v-am spus săptămâna trecută, am hotărât să se lucreze acum la schimbarea rețelei de gaz în intersecția Calea Martirilor și Mareșal Constantin Prezan și vom lua ulterior după ce se termină această lucrare decizia dacă mutăm în subteran sau nu conductele de termoficare care trec prin acea poartă, baricada, cum i se spune”, a declarat edilul.

Popa Șapcă

La fel ca și lucrările de lărgire a Pasajului Jiul, și cele de la Popa Șapcă au dat traficul peste cap, îngreunând considerabil deplasarea cu mașina prin centrul Timișoarei.

„La Popa Șapcă se lucrează la turnare de borduri și dale de beton pe strada Popa Șapcă, se lucrează de asemenea la rețeaua de termoficare și la cea de apă și sunt în curs de finalizare poate chiar s-au finalizat lucrările de aducere la cotă chiar la subpasaj. Acolo mai trebuia săpat încă un metru față de cât a fost când am anunțat că e gata noul pasaj și am dat drumul la circulația feroviară. Se lucrează și pe Bulevardul Antenei, în partea dinspre mall a fost demolat gardul care aparținea proprietarilor de acolo. S-a făcut lărgirea străzii și probabil că în următoarele zile se va demola și ultima porțiune din acel gard, un gard din beton dinspre mall până la noul sens giratoriu. (…) Se trage tare și pe Popa Șapcă pentru finalizarea lucrărilor până la venirea iernii”, a declarat edilul.

1 COMENTARIU

  1. De ce sa ne sufocam pe centrul orasului cu cei care au treaba prin periferii ?
    Este foarte bine ca se face in ceasul al 13lea, dar asta e doar o solutie temporara daca nu se fac rute alternative, Centura, Inel 4, Inel 3 etc. In ce stadiu sunt discutiile despre un pod la Solventul ? Oameni buni, faceti presiuni la primarie sa lucreze acolo. Podul de la Ghiroda cui ajuta? De ce nu se leaga nimic de el ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.