Adrian Orza: „Timișoara nu mai generează o energie care să unească locuitorii”....

Adrian Orza: „Timișoara nu mai generează o energie care să unească locuitorii”. Cum crede că ar trebui să se comporte Nicolae Robu VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

Prezent în această seară la emisiunea PRESSALERT LIVE, consilierul local independent Adrian Orza crede că locuitorii din Timișoara nu mai formează neapărat o comunitate. Fapt demonstrat și la ultimul concert care a avut loc în Piața Unirii, la care asistența a fost foarte redusă, iar cei aflați la terase au fost apostrofați de plătitorii de bilet de la evenimentul care a strâns fonduri pentru spitalele afectate de furtuna de acum o lună.

„Timișoara nu mai generează o energie care să unească locuitorii ei. Întotdeauna ne-a plăcut să spunem că Timișoara e o comunitate, nu o localitate. E o mare diferență. O comunitate este un grup de oameni care împărtășesc aceleași valori și idei. O localitate e doar un punct pe hartă, cu anumite valențe economice, istorice, dar care nu mai generează ideile respective, în care să graviteze majoritatea cetățenilor ei. Timișoara a fost în stare să adune în perioada contemporană doar în două împrejurări oamenii. La Revoluție și în jurul fotbalului. Ambele au dispărut. Revoluția a trecut, emoția a trecut și datorită timpului care s-a scurt de atunci. A urmat ceea ce a însemnat o etichetă în jurul căreia foarte mulți oameni s-au adunat și au simțit că fac parte din acel loc: fotbalul. Sunt și alte chestiuni de mai mică anvergură care branduiesc Timișoara. Încet, încet, Timișoara a început să-și piardă astfel de energii în care să se adune oamenii în jurul ei.


Conceptul de Capitală Culturală nu crează emoții în jurul cetățenilor. Chiar asta se și dorește de la o capitală culturală, să se genereze în comunitate un sentiment social la nivelul fiecărui om”, a fost de părere fostul viceprimar al Timișoarei.

Tot pe această temă, Adrian Orza a spus că „administrațiile locale nu pot să vândă bilete la astfel de evenimente, nu sunt societate comercială și sunt obligate să creeze astfel de evenimente. Problema nu e doar pentru că autoritățile organizează gratis, dar omul probabil că nu mai are respectul cuvenit față de actul cultural. O mare problemă e că nu există un impresariat privat care să creeze astfel de evenimente”. Consilierul local a mai menționat că „lipsa de solidaritate devine evidentă. Se manifestă în fiecare zi, cu fiecare respirație a orașului: în trafic, în parcuri, pe centru”.

Toate aceste manifestări se propagă oarecum piramidal, iar omul care conduce municipiul ar trebui să fie un exemplu. „E foarte important ca primul cetățean al localității să aibă o preocupare pentru a încerca să nu creeze astfel de tranșee între diverse grupuri ale societății. E foarte complicat să mulțumești pe toată lumea. Dacă bicicliștii te critică, nu trebuie să fie amenzile mai mari pentru ei decât pentru mașini. Demonstrația cea mai mare de putere pe care o are un om e atunci când iartă, când e înțelegător. E simplu să tai capul când ești la butoane”, a explicat Adrian Orza, aflat în studioul HDV.

Referitor la reacțiile virulente ale primarului Nicolae Robu la adresa presei, consilierul local independent a precizat că: „dânsului nu îi plac criticile în general. Atunci când ești în politică trebuie să treci peste lucrurile astea. Genul acesta de a încerca să te războiești cu presa, cu gura lumii, e o pierdere de verme în final, pentru că gura lumii trebuie să rămână deschisă, chiar dacă nu vorbește ce trebuie, iar presa va scrie ce va crede că trebuie scris, chiar dacă ești de acord sau nu. E neproductiv să intri în conflict”, este părerea consilierului local independent Adrian Orza.

1 COMENTARIU

  1. Intrebarea este domnule Bota daca invitatul dvs se va autodenunta cu privire la vanzarea imobilului din Tusnad 17..sau se face ca uita. Veriicati cum a vândut spatii din imobil cu 10.000 DM si sa ne explice cum a aranjat cu tiganii afacerea cu fostul RAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.