Antrenorul ACS Poli Ionuţ Popa, ameninţat de Nicolae Robu cu demiterea. Ce...

Antrenorul ACS Poli Ionuţ Popa, ameninţat de Nicolae Robu cu demiterea. Ce sfaturi pentru pregătirea jucătorilor îi dă primarul declarat „polist pur sânge” UPDATE Sloganul lui Robu pentru club

1
DISTRIBUIȚI
Ionuț Popa

Înfrângerea drastică suferită ieri pe teren propriu de ACS Poli, care a fost învinsă cu scor de neprezentare de Concordia Chiajna, naşte reacţii pe reţelele de socializare. Nicolae Robu, primarul Timişoarei, îi dă dreptate lui Ionuţ Popa atunci când tehnicianul spune că este nevoie de schimbare, însă spune că tocmai de la el trebuie să vină aceasta.

În caz contrar, Nicolae Robu spune că-l va schimba chiar pe cel care a reuşit minunea sezonul trecut cu ACS Poli, menţinând-o în liga I. Oricâte merite are dl profesor Ionuț Popa la această echipă -și are merite enorme și eu îl prețuiesc pt ele, doar eu l-am vrut, l-am adus și l-am susținut!-, dânsul trebuie să înțeleagă că DÂNSUL trebuie să dea tonul schimbării! Iar dacă nu-l dă, cu toată prietenia, va fi schimbat chiar dânsul, pt că niciun antrenor, niciunde în lume, nu e păstrat pe post în lipsa rezultatelor!”, a scris Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.

Deseori, Ionuţ Popa a fost tăios în declaraţii atunci când a venit vorba de situaţia financiară delicată de la ACS Poli, ceea ce-l deranjează pe primarul Timişoarei. „În primul rând, dl Ionuț Popa trebuie să renunțe la discursul plângăcios de dinainte și de după meciuri! De ce? Pt că nu se poate face performanță într-un climat de neîncredere în forțele proprii, de blazare, de lamentare permanentă! Ba că n-avem lot, ba că n-avem bani, ba că n-avem noroc, ba că ne fură arbitrii! Până una alta, la ora actuală, restanțele salariale sunt de doar o lună și avem de primit de la Ligă 220.000 de euro, lotul e același cu care am învins CFR Cluj -ceea ce nicio altă echipă n-a reușit!-, am învins Dinamo, am făcut egal cu Viitorul etc., făcând 17 puncte în primele 10 etape și doar 1 punct în ultimele 4!”, a fost primul argument pe care l-a adus Nicolae Robu prin intermediul mesajului postat pe pagina de Facebook.


Edilul-șef al Timişoarei crede că jucătorii nu se pregătesc cum ar trebui. „Jucătorii trebuie să se pregătească mult mai bine, la toate capitolele! Potențial au, sunt buni, dar trebuie mult mai multă muncă! Și trebuie DETERMINARE! ÎNCREDERE ȘI DETERMINARE! Este inadmisibil să vezi că niciun jucător nu este în stare să execute bine o lovitură liberă, ca să vin cu un singur exemplu! Dacă după antrenamente, 2-3 jucători ar sta zilnic o oră-două să exerseze execuția de lovituri libere, sunt convins că alta ar fi situația!”, a exclamat Nicolae Robu. Nu în ultimul rând, în stilul pentru care este cunoscut mai degrabă George Becali, primarul Timişoarei nu a ezitat să dea sugestii în ceea ce priveşte alcătuirea echipei. „Se impune promovarea juniorilor Clubului! Avem copii excepționali, ei trebuie jucați! Nu doar luați la antrenamente, ci jucați meci de meci, timp semnificativ, cu toată încrederea! Am văzut cu toții ce fac în teren Z, Y, Z. Nu-i nominalizez, deocamdată. Au cum să joace mai prost ca ei juniorii noștri cei mai buni?! Mă îndoiesc!”, a fost de părere Nicolae Robu.

Primarul Timişoarei a garantat că nu vor mai fi probleme financiare la ACS Poli. „Asum eu asta, ca polist pur sânge!”, a concluzionat Nicolae Robu.

În cadrul declaraţiei de la finalul meciului de ieri, contra Chiajnei, Ionuţ Popa a spus că este foarte greu să facă performanţă cu actualul lot.

UPDATE După postarea de pe Facebook, primarul Nicolae Robu a readus în discuție supărarea sa legată de ultimul meci al ACS Poli și în cadrul unei conferințe de presă. Edilul-șef a ținut să precizeze că finanțarea ulterioară a echipei de către mediul privat depinde de performanță. „Mi-am asumat, ca membru al comunităţii, să asigur prin demersurile mele, perfect legale întotdeauna, şi finanţarea acestei echipe. Stau de vorbă cu mediul de afaceri şi fac toate diligenţele pentru a-i convinge pe cei cu bani să sprijine echipa, iar până acum am reuşit cu succes. (…) Trebuie să avem încredere în noi, iar jucătorilor trebuie să li se insufle încredere. Ei au reuşit să câştige meciuri foarte grele şi să arate fotbal. Jucătorii sunt buni, există potenţial, Ionuţ Popa este un antrenor foarte bun, dar mentalitatea şi la antrenor, şi la jucător trebuie schimbată. A devenit incompatibilă cu filosofia clubului ‘Aici se impun luptătorii, nu plângăcioşi!'”, a încheiat Robu.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.