Arhitectul Radu Radoslav despre incidentul mortal din timpul furtunii: „Sunt suite de...

Arhitectul Radu Radoslav despre incidentul mortal din timpul furtunii: „Sunt suite de neglijențe sau de iresponsabilități. Justiția va decide” VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Invitat la emisiunea PRESSALERT LIVE, Prof. Dr. Arh. Radu Radoslav, care este reprezentant al Biroului Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest – Registrul Urbaniștilor din România, dă vina pe lipsa de responsabilitate a celor care s-au implicat în reabilitarea porții de intrare a Timișoarei, cea care, în timpul furtunii, a căzut peste mașina condusă de un student de 24 de ani, omorându-l.

„Ce învățăminte tragem de aici? E vorba de responsabilitățile unui sistem care este foarte amplu și care a funcționat sau nu în acest caz. Mi s-a făcut rău când am auzit ce s-a întâmplat. Primul lucru, după ce trece partea emoțională, aș vrea să vedem dacă cei 5-6 actori care au participat la punerea în operă a intrării din Timișoara, dacă și-au făcut treaba cum trebuie.


E o chestie de responsabilitate peste care noi trecem cu multă ușurință. Spunem că răul ne va ocoli, nu se poate întâmpla treaba aceasta. Responsabilitățile trebuie căutate”, a fost de părere fostul arhitect-șef al orașului.

Vorbele sale au fost completate și de arhitecta Raluca Pescar, președintele Asociației Expose Architecture. „Cred că și ei încearcă să facă firul a ceea ce s-a întâmplat și să-și clarifice cum de s-a întâmplat. Vreau să subliniez cuvântul responsabilitate. Se exersează de-a lungul timpului. Ca arhitect, în situațiile unor lucrări mai complicate, îmi fac tot felul de scenarii imaginare. Tot timpul plec de la situația cea mai nefavorabilă. Plecând de la aceea, încerc să fac în așa fel încât daunele sau riscurile să fie minime”, a subliniat Raluca Pescar.

În ceea ce privește modul în care s-a produs restaurarea, reprezentantul Biroului Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest – Registrul Urbaniștilor din România a menționat că „sunt interpretabile și părțile tehnice. Dacă poarta s-a refăcut identic sau nu, dacă chestia de urgență se poate justifica, de ce nu s-a pus în operă urgent de tot, sunt mai multe întrebări care trebuie puse. În șase luni de zile, proiectul inițial a fost modificat. S-a pus tablă, ce însemna la vânt alte presiuni. Sunt suite de neglijențe sau de iresponsabilități. Justiția va decide. Partea acuzată va veni cu avocații cei mai buni. Fiecare din responsabili vor încerca să se scoată”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.