Bătaia de la pauza meciului dintre ASU Poli și UTA Arad s-a...

Bătaia de la pauza meciului dintre ASU Poli și UTA Arad s-a lăsat cu amenzi și dosare penale. Câți suporteri sunt interziși pe stadioane timp de un an

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Gabriel Brezeanu

Incidentele care au avut loc ieri pe stadionul „Dan Păltinișanu” nu au rămas fără urmări. Vă reamintim că la pauza meciului dintre ASU Poli Timișoara și UTA Arad mai mulți spectatori ai echipei oaspete au rupt gardul despărțitor și au fugit înspre tribuna a II-a, acolo unde se aflau suporterii alb-violeților.


Imediat, dintre peluza sud timișoreană, cei din galerie au dat în clocot și au ripostat, nu însă înainte ca între cele două tabere să se arunce câțiva pumni buni.

A urmat intervenția jandarmilor, care au calmat spiritele. În urma unui comunicat de presă oficial emis de Inspectoratul de Jandarmi Timiș, oamenii legii au făcut publice măsurile luate în urma bătăii generale. Au fost aplicate amenzi în valoare de 2.300 de lei pentru opt suporteri, fiind întocmite dosare penale pentru introducerea de obiecte pirotehnice pe stadion și folosirea de torțe.

Cinci dintre suporterii amendați au fost interziși la competițiile sportive pentru o perioadă de un an. Momentan nu au fost făcute publice taberele din care cei amendați fac parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.