În județul Timiș există arii protejate pe care specialiștii le apreciază ca fiind printre cele mai importante obiective turistice din Banat, dar care sunt prea puțin cunoscute, ceea ce face ca ele să fie ocolite de iubitorii de natură.
Floră specifică, cu 216 specii de plante
O întinsă suprafață din zona centrală și de vest a județului Timiș este ocupată de situl Uivar-Diniaș și include mai multe comune: Cenei, Otelec, Parța, Peciu Nou, Sânmihaiu Român și Uivar. În acest sit sunt conservate specii de păsări, mamifere și un habitat. În zona satului timișean Diniaș, pe teritoriul administrativ al comunei Peciu Nou din câmpia joasă a Banatului, se află o rezervație naturală de interes național, o zonă aparent monotonă, dar cu o vegetație extrem de interesantă, specifică și reprezentativă pentru pajiști, care a fost scoasă din circuitul agricol. Înfățișarea acesteia se schimbă odată cu anotimpurile.
Aria protejată se întinde pe patru hectare și este alcătuită din terenuri sărăturate pe care crește o floră alcătuită din nu mai puțin de 216 specii. Sărurile și mineralele au fost aduse de apele care curg spre vest, fiind acoperite cu timpul de depuneri succesive de straturi aduse de vânt sau ape, care au alcătuit o stratificație neobișnuită și extrem de diversă a solului. Acesta are particularități fizice, chimice și biologice care îi dau aspectul unui mozaic viu, cu un covor vegetal extrem de bogat, asemănător unor enclave în vecinătatea culturilor agricole și a canalelor de desecare. Caracteristicile specifice unei regiuni de stepă s-au accentuat mai ales după ce pădurile care acopereau suprafețe întinse în secolul al XVIII-lea au fost defrișate. Nu departe de Diniaș, pe teritoriul comunei Parța, se mai păstrează din vechile păduri o rămășiță a acestora, alcătuită din goruni, frasini, ulmi, jugastri sau păducei.
Culori schimbătoare, după anotimpuri
În timpul primăverii se formează mlaștini sărăturate, iar apa care băltește se acoperă pe mari suprafețe cu o algă cu aspect gelatinos, cunoscută în popor cu numele de cleiul pământului, care contribuie, prin procesul de fotosinteză, la menținerea concentrației oxigenului din aer și fixează azotul necesar plantelor. Ea se dezvoltă atât pe solul umed, cât și în locuri umbrite, sau pe scoarța copacilor bătrâni, cu scorburi. Vara, când e secetă, pe solul uscat cresc o mulțime de plante mici, care colorează câmpia în nuanțe de roșu, aidoma florilor acestora. Există și asociații de plante aclimatizate solurilor sărate, care formează interesante pete de culoare albă.
Tot aici se întâlnește și o specie de libelulă adaptată la condiții de secetă, ale cărei ouă sunt rezistente la uscăciune. Printre plantele răspândite aici se numără pătlagina, pelinul, loboda sălbatică sau căprița, trifoiul frăguț, floarea-de-leac sau albăstrica.
Pădurea Macedonia, habitat pentru păsări sălbatice protejate
O arie de protecție specială avifaunistică la fel de puțin cunoscută este Pădurea Macedonia, cu o suprafață de 4.625 de hectare. În lunca de aproximativ zece kilometri lungime și 100-150 metri lățime, mărginită de un amestec de arbori și arbuști, în care cursul apei formează numeroase meandre și mici acumulări temporare de ape, trăiesc mai multe specii de păsări sălbatice protejate de lege. Pădurea aflată în zona inundabilă a luncii Timișului și pajiștile din jurul pădurii, în care trăiesc rumegătoare mici, intră, de asemenea, sub protecția legii. În această zonă trăiește o importantă colonie de stârci de noapte, al căror număr este în scădere, egreta mică și cormoranul mic, iar pe pajiștile umede cuibărește critelul de câmp. O mai bună promovare turistică a acestor arii protejate ar aduce, cu siguranță, și turiștii așteptați.
