CL Timișoara a uitat să acorde titlul de Cetățean de Onoare unui...

CL Timișoara a uitat să acorde titlul de Cetățean de Onoare unui membru Cargo

0
DISTRIBUIȚI

Situație jenantă la Timișoara. Membrii legendarei trupe Cargo au fost distinși cu titlul de Cetățean de Onoare al orașului, în urmă cu câteva luni. Angajații primăriei au uitat însă să includă pe listă toți membrii formației, astfel că pe anexa plenului de astăzi a ajuns un proiect care prevede „acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara domnului Alin Achim, membru al formației Cargo”.

Scăparea a fost făcută publică de primarul Nicolae Robu care a explicat că „noi am decernat titlul de Cetățean de Onoare pentru membrii trupei Cargo și a fost scăpat acest membru al trupei și ar fi bine cât mai repede ca el să ajungă și el în rând cu ceilalți.


Despre asta este vorba și cred că este un lucru pe care îl putem rezolva”.

Consilierul PSD Ion Ardeal Ieremia a cerut introducerea pe ordinea de zi a unui proiect prin care să se suspende vreme de șase luni acordarea titlului de Cetățean de Onoare „pentru clarificarea criteriilor. Aș dori să amânăm această acordare trei sau șase luni cât e nevoie ca să ne clarificăm puțin criteriile întrucât o să ne trezit că în anul 2030 vor fi mai mulți Cetățeni de Onoare decât cetățeni”.

Primarul Nicolae Robu a comentat că „da, cred că putem face asta, cred că este necesar, pentru că nu s-a făcut niciun fel de revizuire de foarte multă vreme. Vă aduc aminte că mai avem o restanță cu doamna Doina Popa (…) să ducem la capăt cu doamna Popa (…) cu aceste observații să ducem până la capăt cazul de astăzi și cu doamna Popa și alt titlu să nu mai decernăm până nu facem o reviziure. Cred că trei luni sunt suficiente”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.