Ca să ajungi la închisoare, intri pe strada Popa Șapcă și cauți numărul 7. Ești în plin centru. Au dispărut copacii, dar au rămas zidurile. Și zidurile sunt înalte.
Apoi intri și treci prin filtrul de securitate, unde personalul e amabil și riguros. Atent la detalii. Toate datele trebuie să se alinieze. Orice mică neconcordanță e verificată la sânge. Numele de familie din adresa de mail trebuie să fie același cu cel din C.I. și dacă nu e, atunci ai deja o mică problemă în a intra ca om liber într-o facilitate de detenție. Oamenii de pază sunt însă relaxați și totul se rezolvă după un pic de tensiune, normală cumva, declanșată în momentul în care realizezi că intri într-o lume cu alte reguli, mult mai stricte, de la care nimeni nu are voie să se abată.
După o glumiță, negocieri despre permisiunea de a aduce un smartphone în incintă și telefoane de clarificare date mai sus pe scară ierarhică, ultima ușă se deschide. Ai intrat la închisoare. De bunăvoie. Pentru că în Penitenciarul „Popa Șapcă” din Timișoara, persoanele private de libertate sunt avide de cultură. Și nimeni nu știe că așa ceva se poate. Dar se poate. Datorită bunăvoinței conducerii instituției, deschisă la propunerea a două femei speciale care cred în puterea terapeutică și educativă a actului cultural.
Adevărații scriitori din închisoare
Patricia Lidia Popescu conduce Asociația Bastionul ArtLitTim și este „doamna profesoară de lectură” a Penitenciarului „Popa Șapcă” Timișoara. Face voluntariat și crede că reintegrarea deținuților în societate depinde în primul rând de cei aflați în libertate, de oamenii din societatea civilă care pot face diferența implicându-se și întâmpinând nevoile comunității de persoane aflate în detenție.
„Proiectul a apărut acum un an. Am primit o sponsorizare de la o fundație mare, care a promis inițial că va trimite pentru asociația mea cărți pentru copii. Când a venit coletul de 2.500 de cărți am constatat că doar 250 de cărți erau pentru copii. Restul erau din alte zone de lectură. Ne-am gândit să donăm majoritatea cărților celor de la Popa Șapcă. Donația s-a transformat, din discuție în discuție, într-un proiect mai larg care cuprinde acum o serie de activități. Anul trecut, în septembrie, am început cu o întâlnire pe lună cu un scriitor român contemporan – un fel de lansare de carte. Scriitorii care ne vizitează sunt foarte entuziasmați. Li se pare foarte interesantă ideea de a-și prezenta cărțile deținuților. E un spațiu mai neconvențional de promovare a lecturii, mai ales că e un loc unde nu te-ai aștepta să citească cineva. Dar e inedit și îi atrage”, povestește inițiatoarea.
Pentru luna septembrie, editura M a susținut vizita scriitorului Radu Găvan, iar în octombrie Editura Herg Benet o va aduce pe Anca Zaharia.
Cea mai interesantă întâlnire de până acum a fost cea cu Marius Chivu. A atins subiecte interesante, vorbind despre călătoriile lui, având o carismă care i-a fascinat pe participanți. Până acum Patricia era cea care îi chema pe autori, dar între timp au început să-și manifeste interesul fie editura, fie scriitorul. Ei donează și cărțile cu care vin. Există și edituri reticiente, care nu văd un câștig din această activitate.
Clubul de lectură
„Ramona Ilieș, șefa Serviciului Educație din penitenciar, a venit cu ideea să facem un club de lectură pentru deținuți – ei să citească și să facă o mică recenzie despre cartea citită. În februarie anul acesta am început clubul de lectură. A fost interesant, pentru că nu ne-am așteptat să se înscrie cineva. Dar au fost foarte mulți”, povestește Patricia.
În fiecare lună, cursanților le sunt propuse trei opere – un roman , o proză scurtă și o poezie. Pentru fiecare din cărțile pe care le primesc cursanții, trebuie să facă două fișe de lectură și o recenzie. Ei aleg la ce anume fac recenzie și la ce fac fișa de lectură, după plac.
„Eu aduc și cărți pentru biblioteca penitenciarului, în funcție de donațiile pe care le primesc, dar și la cererea deținuților. Au fost multe cereri de cărți din genul romance – Sandra Brown, Danielle Steele, Nora Roberts”, mai spune Patricia Popescu.
În penitenciar se citește însă și mult despre religie. Dar și mult Dostoievski. „Crimă și pedeapsă” e una dintre cele mai împrumutate cărți.
Activități culturale și educative
Ramona Ilieș coordonează tot ce înseamnă activități de natură educațională sau culturală care au loc în penitenciar.
„Pentru clubul de lectură am făcut selecții în rândul deținuților. Nivelul este destul de ridicat. Deținuții analfabeți, de exemplu, participă la alte genuri de activități, special destinate lor – urmează mai întâi un program de alfabetizare, apoi cursuri de școlarizare, activități logice cu jocuri care sunt menite să le crească nivelul intelectual. Pe partea de scriitură avem programul Creație și penitențe – Poezie de pușcărie – o tradiție în cadrul sistemului”, spune Ramona.
Organizat de Direcția de Reintegrare Socială din Administrația Națională a Penitenciarelor, concursul are loc în fiecare an, la el participând sute de persoane de ambele sexe, private de libertate, din 35 de insituții de detenție.
Deținuții scriu poezii din care câteva sunt premiate la festivalul MultiArt (din 2015 „Dana Cenușă- Descătușare prin Cultură”, redenumit în memoria jurnalistei Dana Cenușă) de la Teatrul Nottara București. Festivalul are loc din anul 2009.
„Noi încercăm să diversificăm constant paleta de activități. Avem trupa de teatru a penitenciarului care acum pregătește un spectacol pentru participarea la festivalul de teatru pentru deținuți de la Nottara. Este o constantă la nivelul întregului sistem de detenție din România. Festivalul de teatru pentru deținuți e unic în Europa. Avem colaborări bune și cu exteriorul. Am mers la azilul de bătrâni și am cântat muzică populară. E foarte emoționant, iar deținuților le face plăcere să ofere un moment de bucurie altora. În funcție de deținuți, de abilitățile lor, se modifică și activitățile culturale. Activitățile prin care colaborează cu exteriorul sunt cele mai apreciate de ei. E un pas mare spre reintegrare. Unii au continuat activitățile de aici și afară. Știu cazul unui deținut de la clubul de pictură care a devenit pictor după eliberare și acum trăiește din asta”, explică Ramona.
Redactorul șef
Adrian este deținut pentru infracțiuni economice. Are pedeapsă de 5 ani și din ianuarie 2017 este la penitenciarul din Timișoara. Lucrează în cadrul Serviciului Educație la studioul radio-TV cu circuit închis al penitenciarului. E moderator de emisiuni și redactorul șef al revistei Dincolo de gratii.
„Clubul de lectură este una din activitățile mele preferate din penitenciar pentru că mi-a dat ocazia să redescopăr cititul cărților. În viața de zi cu zi de afară e mult mai simplu să deschizi Internetul, să citești știri de actualitate, dar lectura e singura activitate din care rămâi cu ceva. În plus, am avut ocazia să cunosc personal o serie de autori contemporani. Întâlnirile pe care le-am avut cu ei m-au făcut să mă simt mai aproape de viața de afară, să înțeleg că nu suntem priviți cu prejudecătă. Nu ne-au pedepsit mai mult. Am fost deja pedepsiți legal și ei ne-au privit ca pe niște oameni normali. M-a impresionat întâlnirea cu Marius Chivu și cartea lui despre călătorii”, mărturisește Adrian.
Spațiul pentru activități culturale e luminos și liniștit. Sunt picturi peste tot, instrumente muzicale, o cameră pentru studioul radio-TV. Oamenii sunt prietenoși, relaxați și deschiși. Miroase frumos. Ai impresia că ești într-un club al pasionaților de cultură, un mic hub cultural, multi-disciplinar, care în lumea de afară, la câțiva zeci de metri după turnurile de pază și sârma ghimpată, în mijlocul viitoarei capitale europene a culturii, încă lipsește. Îți primești înapoi cartela de la smartphone, ieși în stradă, te oprești la semafor, îți verifici Facebookul cît timp aștepți să se facă verde și te-ntrebi când a fost ultima oară când ai citit o carte.
Revista închisorii
„Avem și revista persoanelor private de libertate”, mai spune Ramona. „Se numește Dincolo de gratii. Deținuții scriu articolele.”
Revista Penitenciarului Popa Șapcă Timișoara este scrisă și editată integral de deținuți. Un zine în forma A5 de 40 de pagini, tras la xerox. Pe prima copertă e portretul unei personalități a culturii române. Ediția iunie 2017 îl are pe copertă pe George Călinescu. Pe pagina 2 stă caseta redacției – colectivul redacțional și apoi colaboratorii. Editorialul de pe pagina 3 e un testimonial motivațional scris de Steve Jobs. Revista cuprinde o secțiune de Religie, o Pagină de Istorie, o secțiune Juridică, Sport, Pagina noastră dedicată recenziilor și creațiilor celor de la clubul de lectură, dar și o secțiune de umor și o pagină de Sudoku. Pe coperta a doua stă un citat motivațional. De data asta Paolo Coelho.
Ramona continuă să povestească: „Am avut cu noi și o voluntară care a lucrat cu ei pe partea de jurnalism. E o revistă care are întâlniri de redacție, jurnaliști repartizați pe domenii. Noi le aducem informații din exterior, subiecte care îi interesează. Au primit și un ghid de jurnalism”.
