Firme din Serbia interesate să-și vândă produsele pe piața din Timiș. Cum...

Firme din Serbia interesate să-și vândă produsele pe piața din Timiș. Cum sunt ajutate

0
DISTRIBUIȚI

15 firme din Serbia, interesate să-și dezvolte afacerile în județul Timiș, au participat, astăzi, la o întâlnire cu zece firme românești, la Timișoara. Totul cu scopul de a stabili colaborări de lungă durată cu parteneri din județul nostru în vederea comercializării de produse sârbești pe piața din România.

Întâlnirea a avut loc în cadrul unui eveniment desfășurat sub genericul „Parteneriat de afaceri România-Serbia la Timișoara”, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în colaborare cu cea din Voivodina. Toate cele 15 firme din Serbia au provenit din provincia Voivodina, din domeniile industrie și comerț.

”Acest eveniment este o urmare a întâlnirii pe care am avut-o cu Camera de Comerț Voivodina, în primăvară, și așa cum spuneam atunci, la după fiecare întâlnire rezultă o agendă de lucru.


Iată un eveniment rezultat al acestei întâlniri, un parteneriat în industria metalurgică, sunt firme care vin din Voivodina pentru a se întâlni cu firme din județul nostru. Noi am reușit să punem firmele față în față, de aici nu mai este rolul nostru, dacă se înțeleg la preț-calitate, cu siguranță vor încheia și contracte. De asemenea este împreună cu noi astăzi, domnul consul al Serbiei în județul Timiș, am avut o discuție înainte de începerea evenimentului și am perfectat o expoziție ce va avea loc la începutul anului viitor la CRAFT, o expoziție destinată Serbiei”, a declarat, astăzi, Florica Chiriță, directorul CCIA Timiș.

La evenimentul organizat la sediul CCIA Timiș a participat și Vladan Tadic, consulul Serbiei la Timișoara, care a precizat că marea majoritate a firmelor sârbe prezente la întâlnire sunt active în domeniul metalurgiei, iar cele din România au fost din domeniul construcțiilor.

„Prezența firmelor, astăzi, nu este una foarte mare, dar având în vedere că suntem la începutul unei colaborări, considerăm că sunt pași importanți în demersurile care le vom avea în continuare. Este o oportunitate bună ca ei să se întâlnească în scopul unei viitoare colaborări”, a precizat Vladan Tadic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.