Cunoscut graţie activităţii sale în mai multe proiecte – printre care se numără Survolaj, Jais, Burning Table sau Baraka – tobarul Levi Molnar provine dintr-o familie de artişti, tatăl său fiind cântăreţ de operă şi artist plastic, iar mama sa tot artist plastic. Chiar dacă a cochetat cu muzica încă din primii ani de copilărie, prima sa apariţie într-o trupă a fost în formula originală a celor de la Bega Blues Band.
„În casă a răsunat muzică clasică, dar şi Vangelis, Jean Michel Jarre sau Pink Floyd. Am fost coleg de şcoală încă din prima clasă cu Zsolt Szabo, iar pe la 14 ani am avut o profesoară de limba engleză care vroia să facă o formaţie de Beatles tribute. Atunci am început să cânt la nişte tobe făcute din cutii de vopsele, pe care le-am primit de la fratele meu. Repetam alături de Zsolt într-o cămară şi la un moment dat Radu Hambaraş m-a chemat să cânt în Bega Blues Band, unde atunci mai erau Hanno Hoffer şi Chinezon. După aceea s-a născut Survolaj. Eram la un concert la Casa Studenţilor şi ne-am întâlnit cu Daniel Silvian – Petre, care avea nevoie de chitarist şi tobar pentru noua trupă. Toţi eram din Şagului, aşa ne-am cunoscut“, îşi aminteşte Levi.
„Trăiam o viaţă mega nebunească, după fiecare concert era party cu alcool, femei“
Formaţia Survolaj, care a luat naştere în 1987 la Timişoara a devenit în scurt timp un reper în muzica rock autohtonă, susţinând concerte în cadrul unor evenimente cu ştaif din ţara noastră, dar şi peste hotare. Una din cele mai frumoase amintiri din perioada de aur a trupei a fost cu prilejul desfăşurării festivalului Rock 91, la Bucureşti, festival la care au participat cele mai bune trupe autohtone.
„Când am ajuns în Survolaj, am descoperit pasiunea de a cânta. Eram la sală de dimineaţa până seara, nici şcoala nu mă mai interesa. Cântam peste tot în ţară, mai puţin la Timişoara. Am avut concerte memorabile şi în Ungaria şi Franţa. În Timişoara organizam jam – session – uri la clubul Fabricii de Mobilă din Piaţa Maria cu afişe trase la xerox, unde veneau două sute de oameni şi toată lumea cânta. Cea mai frumoasă amintire din acele vremuri a fost când am cântat la festivalul Rock 91 la Bucureşti. Din cauza declajelor, noi am cântat pe la ora patru dimineaţa şi am avut un succes deosebit. Cântarea a fost un soi de jam – session căci lui Cătălin (n.n. Cătălin Teodoreanu – bass) i s-a rupt coarda de mai multe ori aşa că piesele noastre ţineau mai mult de jumătate de oră fiecare. Dealtfel piesa noastră Broken Flight a fost scurtată la 18 minute pe album, fiindcă nu încăpea mai mult pe vinil. Dimineaţa a răsărit soarele şi a fost o privelişte superbă, imortalizată de cei de la TVR. Au fost mai multe momente memorabile din acea perioadă“, spune Levi Molnar.
În ciuda succesului pe care Survolaj l-a repurtat în întreaga ţară, trupa s-a destrămat în 1994, dar a revenit pentru o scurtă vreme în anul 2006. „Ultimul concert cu Survolaj în prima perioadă l-am avut în 1993. Trăiam o viaţă mega nebunească, după fiecare concert era party cu băute, alcool, femei. Simţeam că am intrat într-o vâltoare care mă duce la fund. În acea vreme mulţi dintre prietenii noştri începuseră să umble pe la biserici şi într-o zi Emil Kindlein m-a convins să merg şi eu. Am dat de un om care mi-a schimbat viaţa, m-am lăsat de tot ce era nociv şi m-am retras, nici nu am mai cântat câţiva ani. Ceilalţi membri au încercat să continue, au scos un disc fără mine, a mai ţinut un an. Ne-am reîntâlnit în 2006 şi greşeala a fost că am vrut să facem piese noi, să fim mai digerabili. Ne-am dat seama că nu ştim să facem muzică pe placul maselor. Din păcate a apărut o animozitate veche. Eram foarte supărăcioşi şi orgolioşi… S-a ajuns la discuţii copilăreşti şi banale, iar Cătălin a plecat. Am mai făcut o încercare cu Pista Czifrak, am tras un album, dar ne-am despărţit din nou“, spune Levi Molnar.
„Ne-am maturizat, dar tot nebunatici suntem“
Anul acesta, Survolaj a revenit în faţa melomanilor susţinând câteva concerte de succes în cadrul festivalurilor Muscel LoverFest (Muscel), Top T (Buzău) sau Câta (Şag) fără a avea un „plan de cucerire a topurilor“.
„Ne-am maturizat dar tot nebunatici suntem.
Ideea revenirii pe scenă a plecat de la regozorul Ştefan Iordănescu care ne-a propus să cântăm la prima ediţie a festivalului Artă’n Casă – Ciclova Socolari Potoc. Ne-am reîntâlnit, totul a fost OK. Nu ştim cât o să ţină. Vrem să facem piese noi, dar nu e nimic preconceput. Nu ne-am făcut un plan. Dacă vine de la sine, vom face piese noi, nu avem un plan de cucerire a topurilor“, spune Levi Molnar.
Cunoscut şi datorită colaborărilor sale în proiecte ca Jais, Baraka sau Burning Table, tobarul timişorean consideră că în zilele noastre cultura muzicală a avut mult de suferit fiindcă lumea vrea „consumabile“.
„Mie mi-a plăcut dintotdeauna şi muzica pop, ascultam Sting, Peter Gabriel sau chiar şi ABBA. A fost un proiect mega fain Jais. Am cochetat şi cu jazz-ul, am luat ore de la Liviu Butoi sau Dan Ionescu, am încercat să învăţ să cânt orice. Burning Table a fost şi încă este un proiect foarte de suflet, serios, gândit şi lucrat. Încă mai discutăm despre album, poate va ieşi într-o bună zi. Un alt proiect frumos a fost Baraka. Dacă Survolaj ar debuta acuma, n-ar avea nicio şansă. Valorile au scăzut enorm şi cu toate că avem o invazie de concerte de calitate cu artişti străini, muzica de calitate din ţara noastră se face în underground, sub ecran. Nu vezi la TV şi nu auzi la radio. În România dacă cânţi orice este calitativ nu prea eşti apreciat. Publicul vrea consumabile, muzică ce nu-ţi consumă neuronii, muzică pe care să poţi să mânânci şi să şi dansezi. Şi să nu fie prea tare. Dincolo oamenii respectă muzica altfel. Noi cei din Survolaj a trebuit să fim mega staruri în ţară pentru ca să ne întrebe cineva în Timişoara „voi sunteţi aşa faini?“.
„Secretul unui bun muzician“
Secretul unui bun muzician este cât se poate de simplu în viziunea tobarului care „activează“ în branşă de vreo 32 de anişori, iar în viitor Levi Molnar se vede făcând acelaşi lucru.
„Secretul unui muzician bun este urechea. Contează şi studiile, dar e nevoie de ureche. În România nici acum nu există o şcoală profesională de tobe. Cum există afară. Un muzician bun trebuie să aibe o ureche formată. Când asculţi muzică trebuie de fapt să auzi nişte chestii, ca să le poţi reproduce prin filtrul tău Să poţi să reproduci ceea ce auzi, asta e marele talent. Înseamnă că ai înţeles nuanţele, dinamica, groove-ul inclusiv mesajul ascuns. Când te pui cu trei muzicieni într-o sală, în zece minute ştii dacă merge sau nu treaba. Am cântat cu mulţi muzicieni şi uneori fiecare era pe şina lui. Mergeam către aceeaşi direcţie, dar fiecare avea altă viteză. Cel mai fain este ca toţi dintr-o trupă să meargă în acelaşi tren. Peste cinci ani mă văd tot aici. Am ajuns la concluzia că trebuie să accepţi cumva statutul şi geografic şi cultural, să-ţi faci treaba acolo unde eşti. Nu mă văd în mainstream. Nu am stomac pentru emisiuni de genul Neaţa cu Răzvan şi Dani. Dacă aş ajunge acolo, aş spune tot ce nu trebuie şi nu m-ar mai chema nimeni“, spune Levi Molnar.
În privinţa concursurilor de talente care se desfăşoară la televiziunile din ţara noastră, artistul crede că acestea sunt necesare, iar visavis de numeroşii muzicieni talentaţi care sunt nevoiţi să-şi rotunjească veniturile prin intermediul formaţiilor de cover-uri, Levi Molnar spune că îi înţelege perfect. „Emisiunile de concursuri de talente sunt bune. Facem abstracţie de juriu, căci de multe ori cei de pe scenă sunt mai buni decât cei din juriu. E nevoie de aşa ceva. Problema este însă ce se întâmplă cu cei care sunt remarcaţi în urma acestor concursuri. Nu există oameni care să îi sprijine. Formaţiile de cover-uri trebuie să existe. Din păcate nu e echilibru, la noi sunt foarte multe. Se cer fiindcă oamenii vor ceva plăcut, nepretenţios. Am o groază de prieteni, incredibil de buni muzicieni care îşi plătesc facturile din această activitate. Eu mi-am făcut business-ul meu tocmai pentru ca să nu fiu nevoit să fac acest compromis“, a adăugat Levi Molnar.
