Nicu Alifantis pregăteşte un spectacol de poveste „despre muzica unor spectacole, despre...

Nicu Alifantis pregăteşte un spectacol de poveste „despre muzica unor spectacole, despre spațiul sonor al acestora”

0
DISTRIBUIȚI

Nicu Alifantis va susţine un concert extraordinar miercuri, 11 octombrie, la Teatrul Municipal Traian Grozăvescu din Lugoj, de la ora 19.00. Cei prezenţi vor avea parte și de un moment poetic Maria Voronca şi un recital în deschidere cu Cristi Luca „Remember Valeriu Sterian“. Biletele costă 40 lei.

Artistul pregăteşte, pentru sfârşitul lunii octombrie, un spectacol-coupé care va avea loc la Bucureşti, în cadrul Festivalului Național de Teatru, numit „A Treisprezecea Noapte“. „Va fi o poveste. O poveste, nici lungă nici scurtă, nici veselă nici tristă, ci doar o poveste, despre muzica unor spectacole, despre spațiul sonor al acestora.


O întoarcere în timp, la teatrele, actorii, regizorii, scenografii, coregrafii, la oamenii deosebiți pe care i-am întâlnit și pe care nu-i pot uita. 118 spectacole, 54 de teatre, 61 de regizori, nu sunt doar niște cifre, sunt, într-un fel, răsplata osanalelor închinate Euterpei, Terpsihorei şi Thaliei. O permanentă zbatere între curte și grădină pe scândura netedă, alunecoasă a scenei, aidoma alergatului pe puntea unei nave între pupa și prora în plină furtună”, a spus artistul.

Alifantis a dezvoltat însă și ideea unui creator care rămâne peste timpuri. „Pentru mine este mai mult decât un spectacol, este un legământ artistic, între prieteni nepereche care sfidează timpul şi legile acestuia. Consider că după 45 de ani minunați petrecuți în această familie deosebită a teatrului românesc, în care am beneficiat pe deplin de iubirea, respectul și încrederea colegilor mei, am astăzi deosebita onoare de a le mulțumi din toată inima. În rest sunet, lumini, paiete, sclipici, emoții, trăiri, nisip, apă, vânt… După tot ce-a fost rămâne Artistul, fir de nisip cernut cu grijă și lăsat acolo, pe plaja pustie printre scoici și alge pentru a fi găsit, poate anul viitor, poate altădată, poate niciodată… Ca nisipul artiștii sunt… Stingem lumina și dăm liniștea mai tare. Ca un ecou, rămâne cântecul de-aproape peste cea de-a treisprezecea noapte“.

 

foto: Adrian Bulboacă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.