Premierul Mihai Tudose i-a propus lui Sorin Grindeanu să preia şefia ANCOM

Premierul Mihai Tudose i-a propus lui Sorin Grindeanu să preia şefia ANCOM

0
DISTRIBUIȚI

Premierul Mihai Tudose a trimis, în această dimineaţă, Birourilor Permanente ale celor două Camere, propunerea ca fostul prim-ministru Sorin Grindeanu să preia funcţia de preşedinte al ANCOM.


Asta, după ce vineri fostul preşedinte al autorităţii, Adrian Diţă, şi-a depus demisia, scrie Mediafax.

Potrivit Ioanei Bran, Birourile permanente reunite ale celor două Camere (BPR) au luat act, astăzi, de demisia lui Adrian Diţă din funcţia de preşedinte ANCOM şi au fixat termen pentru audierea lui Sorin Grindeanu de către comisiile parlamentare de specialitate şi elaborarea Raportului data de 26 octombrie, Grindeanu fiind propunerea transmisă de premierul Mihai Tudose pentru această funcţie.

Premierul Mihai Tudose i-a propus, astăzi, precedesorului său Sorin Grindeanu să îl numească preşedinte ANCOM, potrivit unor surse guvernamentale, după ce vineri fostul preşedinte al autorităţii, Adrian Diţă, şi-a depus demisia.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu a respins, săptămâna trecută, varianta numirii lui Sorin Grindeanu ca preşedinte al ANCOM.

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor (ANCOM), Adrian Diţă, şi-a dat demisia vineri din această funcţie.

Adrian Diţă a preluat funcţia de preşedinte al ANCOM la data de 11 mai, când plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor l-a votat cu 236 de voturi „pentru” şi 10 voturi „împotrivă”. Anterior, Adrian Diţă a fost director de Public Affairs la Telekom România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.