Reprezentanții Regionalei Căi Ferate Timișoara nu stau după banii europeni pentru modernizarea...

Reprezentanții Regionalei Căi Ferate Timișoara nu stau după banii europeni pentru modernizarea Gării de Nord. Ce vor să facă până în 2021

0
DISTRIBUIȚI

47 de stații de cale ferată din întreaga țară, printre care și Gara de Nord din Timișoara, ar urma să fie modernizate în cadrul unui program în valoare de 83 de milioane de euro. Reprezentanții CFR doresc să acceseze fonduri europene pentru a putea reabilita gările, doar că nu se știe când va putea fi materializat acest lucru. Între timp, conducerea Regionalei Căi Ferate Timișoara nu a stat cu mâinile în sân, motiv pentru care au fost realizate, în ultimii trei ani, mai multe reparații în Gara de Nord.

„În ultimii trei ani, noi nu am așteptat să obținem proiectele și fondurile europene cu mâinile în sân și am început mici reparații și igienizări atât la gara din Timișoara, cât și la alte stații de pe raza regionalei.


Anul acesta am finalizat o parte dintre lucrările de reparații din Gara de Nord din Timișora și mă refer la holul caselor de bilete, la ușile de acces. Ne propunem să finalizăm modernizarea holului caselor de bilete și să continuăm investițiile până o să fie aprobat programul ăsta de modernizare a celor 47 de stații de cale ferată, pentru că este un circuit destul de anevoios. Pentru ca proiectul să fie eligibil, trebuie să se întrunească o comisie care se deplasează în teren pentru a vedea stadiul fiecărei stații de cale ferată care urmează să fie propusă pentru accesarea de fonduri europene”, a explicat Ion-Alexandru Simu, directorul Regionalei Căi Ferate Timișoara.

Simu a mai precizat că până în anul 2021, când Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană, se va continua alocarea de fonduri din surse proprii pentru modernizarea Gării de Nord, fiind așteptați numeroși turiști străini.

„Noi, ținând cont de faptul că peste trei ani Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană și Timișoara fiind poarta de intrare și gara, încercăm să facem ce putem cu surse proprii pentru a o moderniza, cu sprijinul companiei. Fără sprijinul CFR nu se pot realiza aceste reparații. În continuare ne sprijină și vedem ce se întâmplă pe mai departe”, a conchis directorul Regionalei CFR Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.