Eduard Hellvig, la Timișoara: „SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast...

Eduard Hellvig, la Timișoara: „SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast dinainte de 1989”. Ce spune despre implicarea în jocurile de putere

0
DISTRIBUIȚI

eduard hellvig

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat, astăzi, un nou program de master, „Studii de securitate globală”, la care a participat și șeful Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig. Acesta le-a vorbit studenților prezenți la eveniment despre terorism, securitate națională, dar și despre nevoia de tineri profesioniști în cadrul serviciului.

Potrivit șefului SRI, misiunea unui serviciu modern de informații este să furnizeze „informații de calitate”. „În tostă lumea, informația valoroasă se obține greu, cu profesioniști și cu riscuri pe măsură. Aceste informații utilizate corect de către beneficiarii lor au rolul de a aduce în societate siguranță. Consider că anul 2018 este esențial pentru SRI, pentru trecerea de la o perioadă de transformare la cea de optimizare. În mandatul meu, ehipele de conducere au fost infuzate masiv cu tineri profesioniști”, a precizat Eduard Hellvig.

De asemenea, șeful SRI a ținut să precizeze că instituția pe care o conduce nu mai are nicio legătură cu ce s-a întâmplat înainte de anul 1989.

„În ciuda numeroaselor informații vehiculate, pot spune că SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast dinainte de 1989 și că întreaga activitate e guvernată de principii și valori pe care le respectăm în orice împrejurare. De exemplu, s-a vorbit în aceste zile despre cazul Gheorghe Ursu. Au trecut 32 de ani de atunci, de la evenimentele de la Brașov din 1987, și sunt de acord că trebuie făcută lumină. Eu voi face tot ce ține de mine în aceste cazuri. Vă anunț în premieră că am finalizat, în cadrul unor structuri interne specializate, procedurile pentru a preda către CNSAS și anumite documente care nu au putut fi predate până acum potrivit legii, care sper că vor lămuri aspecte legate de trecutul controversat”, a explicat șeful SRI.

Eduard Hellvig le-a vorbit studenților timișoreni și despre terorism, precizând că Europa „va rămâne ținta preferată a terorismului, pentru că simbolizează societatea deschisă și liberă” și există o singură soluție în fața acestor amenințări.


„Suntem obligați să strângem rândurile pentru apărarea valorilor democratice, pentru a asigura securitatea cetățeanului și a statului de drept. SRI e obligat să fie în pas cu vremurile și să-și optimizeze activitatea pentru a fi capabil să-și îndeplinească misiunea”, consideră Eduard Hellvig.

De asemenea, șeful SRI a mai ținut să precizeze că instituția pe care o conduce este „în afara oricărui joc de putere” și că este nevoie de adoptarea unui nou pachet de legi pentru securitatea națională. „A fost un efort depus de-a lungul mai multor ani, mă aștept și ca cei din exteriorul SRI să fie responsabili și să evite atragerea serviciului în astfel de construcții”, a mai spus Hellvig.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.