Ştefan Dandu revine cu Crochiuri crocante. Ce lansare de carte inedită pregătește

Ştefan Dandu revine cu Crochiuri crocante. Ce lansare de carte inedită pregătește

0
DISTRIBUIȚI

Ştefan Dandu îşi lansează cea de-a treia carte „Crochiuri crocante“ în cadrul unui eveniment care va avea loc joi, 5 octombrie la ora 17.30 la Secţia de Arte Deliu Petroiu a Bibliotecii Judeţene Timiş (Bastion Theresia).

„Este un mănunchi de versuri pe formă fixă, cu patru strofe ori patru versuri. Volumul cuprinde 101 de crochiuri, cu teme diverse, de la Lună, Lup. Niciun crochiu nu seamănă cu altul. Fiecare dintre ele vorbeşte despre altceva.


E o poveste în care omul poate să se regăsească, să traga diverse concluzii. Printre temele abordate se numără şi dosarele Revoluţiei sau cele cu şamani….e nun amalgam de idei. Este cea de-a treia carte scrisă de mine. Pregătesc cartea asta de aproape cinci ani de când am lansat precedentul volum al meu“, ne-a declarat autorul acestui volum.

Ştefan Dandu este o figură binecunoscută în rândul melomanilor din Timişoara şi nu numai, mai ales datorită textelor pe care le-a scris pentru formaţii ca Locatarii, Pro Musica sau Kempes.

„Cartea s-a născut şi cu ajutorul graficii realizate de Vlad Corban. El are un stil aparte şi realizezaă câteva ilustraţii foarte interesante. Acestea se potrivesc ca o mănuşă cu ceea ce am scris eu. Este o compilaţie de grafică şi poezie“, a mai adăugat Ştefan Dandu.

Evenimentul va beneficia şi de un recital susţinut de Marius Iacovania şi Traian Neagu şi de proiecţia filmului „Recviem pentru Efemeride“ de Gheorghe Şfaiţer, în care apar printre alţii Dixie Krauser, Tavi IepanAlexander Buju Ternovics, Gabriel Kelemen, Camil Mihăiescu, Ioan Jebelean, Ion Epure, Liviu Apetrei, Radu Cristuinea, Corneliu Scwartz Calboreanu, Lucian Nagy, Adelina Mihăiescu, Gina Vladuţă, Frederike Seithel, Mariana Nagy, Mariana Krauser, Simona Cristuinea, Dan Murărescu, Dan Avramescu, Radu Asanache şi Borco Ilin.

 

Foto: Johnny Bîtea

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.