Trupul femeii care se afla în mașina căzută în Dunăre, găsit pe...

Trupul femeii care se afla în mașina căzută în Dunăre, găsit pe malul fluviului, a fost înmormântat în Serbia. Care este motivul

0
DISTRIBUIȚI

Detalii incredibile ies la iveală în cazul femeii care se afla în mașina căzută în Dunăre, sâmbătă, în județul Caraș-Severin, găsită pe malul sârbesc al fluviului. Se pare că autoritățile sârbe nu au mai așteptat ca familia acesteia să o recunoască, astfel că marți au înmormântat-o.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, trupul femeii care se afla în mașina care a căzut în Dunăre, sâmbătă, a fost găsit pe malul sârbesc al fluviului luni.

Reprezentanții autorităților sârbe au realizat mai multe fotografii pe care le-au trimis celor din România, pentru ca familia să o recunoască pe femeie.


Între timp, cadavrul a fost transportat la morgă pentru autopsie, iar femeia a fost înmormântată în cursul zilei de marți, fără ca autoritățile sârbe să aștepte răspunsul venit din România.

Astfel, de abia miercuri, fratele femeii a identificat-o, pe baza fotografiilor primite.

„Aceasta este procedura la ei în țară. Acum, familia va trebui, prin consulat, să facă actele necesare exhumării cadavrului și repatrierii. Inițial, a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar după ce trupul femeii a fost găsit, se fac cercetări și pentru ucidere din culpă”, ne-a declarat Cecilia Dăneț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Vă reamintim că o maşină în care s-ar fi aflat cinci persoane, şoferul şi o familie cu doi copii, a căzut, sâmbătă, în Dunăre, în dreptul localităţii Coronini, din judeţul Caraş-Severin.

Şoferul, un bărbat de 44 de ani care avea permis de şapte luni, a reuşit să se salveze şi a povestit că în maşină se aflau încă patru persoane.

„Este vorba de o familie din localitatea Sicheviţa, soţ, soţie şi doi copii. Soţul are 48 de ani, soţia are 40 de ani, copilul cel mare are 22 de ani şi un minor de trei ani”, declara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.

Duminică, maşina a fost scoasă din Dunăre, însă în autoturism nu se afla nicio persoană.

Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, parapetele în zona producerii accidentului era rupte sau deteriorate de aproximativ doi ani.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut un Raport cu privire la elementele care ar fi putut contribui la agravarea tragicului accident petrecut recent pe DN57, între Orşova şi Moldova Nouă, la Coronini, iar directorul Regionalei de Drumuri și Poduri Timişoara şi şeful Secţiei Drumuri Orşova au fost demişi, luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.