Trupul uneia dintre cele patru persoane care au căzut cu mașina în...

Trupul uneia dintre cele patru persoane care au căzut cu mașina în Dunăre, găsit de autoritățile sârbe

0
DISTRIBUIȚI

Trupul uneia dintre cele patru persoane care au căzut, sâmbătă, cu mașina în Dunăre, în județul Caraș-Severin, a fost găsit, în această seară, de către autoritățile sârbe pe malul fluviului. Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin au confirmat că este vorba de o femeia de 40 de ani, care se afla în mașina care a plonjat în apele fluviului.

„Autoritățile sârbe au găsit un cadavru în dreptul localității Șvinița de la noi din țară.


Au luat legătura cu polițiștii de frontieră de la noi din țară, au trimis câteva fotografii cu cadavrul, iar un membru al familiei a recunoscut-o pe femeia de 40 de ani. Mai precis, fratele ei a fost cel care a recunoscut-o”, a afirmat Cecilia Dăneț, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

O maşină în care s-ar fi aflat cinci persoane, şoferul şi o familie cu doi copii, a căzut, sâmbătă, în Dunăre, în dreptul localităţii Coronini, din judeţul Caraş-Severin.

Şoferul, un bărbat de 44 de ani care avea permis de şapte luni, a reuşit să se salveze şi a povestit că în maşină se aflau încă patru persoane.

„Este vorba de o familie din localitatea Sicheviţa, soţ, soţie şi doi copii. Soţul are 48 de ani, soţia are 40 de ani, copilul cel mare are 22 de ani şi un minor de trei ani”, declara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.

Duminică, maşina a fost scoasă din Dunăre, însă în autoturism nu se afla nicio persoană.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, parapetele în zona producerii accidentului era rupte sau deteriorate de aproximativ doi ani.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut un Raport cu privire la elementele care ar fi putut contribui la agravarea tragicului accident petrecut recent pe DN57, între Orşova şi Moldova Nouă, la Coronini, iar directorul Regionalei Timişoara şi şeful Secţiei Drumuri Orşova au fost demişi, luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.