Un altfel de turism: modele de căsuțe pe roți, care pot fi...

Un altfel de turism: modele de căsuțe pe roți, care pot fi mutate la munte sau la mare, prezentate la Timișoara FOTO

0
DISTRIBUIȚI

casuta eco

Timișorenii care doresc să plece în vacanță la munte sau la mare sau se mută dintr-un oraș în altul pentru că și-au schimbat locul de muncă pot alege o alternativă inedită de locuit. Este vorba de căsuțele pe roți, un trend urmat de tot mai multe persoane care-și doresc să trăiască altfel.

Două modele de căsuțe mobile, realizate de o echipă de tineri din Miercurea Ciuc, sunt prezentate, astăzi, în parcarea bibliotecii Universității Politehnica din Timișoara. Au lungimea unei rulote, dar condițiile din interior sunt ca cele din apartament. Ambele modele prezentate la Timișoara sunt prevăzute pentru locuit permanent, fiind dotate cu bucătărie, living, baie, dormitor.

„Casele au pereții izolați, astfel că se poate sta în ele fără niciun fel de problemă și vara și iarna. Toate casele pe care noi le producem se pot conecta direct la sursa de rețea de apă, dar avem și rezervoare încorporate, putem avea o independență de rețea”, a explicat, astăzi, la Timișoara, Botond Szakacs, unul dintre fondatorii proiectului „Eco Tiny House”.

Botond Szakacs a povestit că ideea acestei afaceri a pornit dintr-o nevoie de a construi un spațiu mic, unde vara să poată sta cu familia. „În zona noastră sunt foarte multe terenuri frumoase și am observat că toate sunt extravilane și nu prea am primit autorizație de construire. Din acest motiv am început să căutăm și am găsit casele pe roți. De aici a pornit ideea. Am făcut prima casă, a doua casă și acum livrăm primele două case ale noastre în străinătate, în Belgia, pe care le prezentăm acum la Timișoara. Nu e nevoie de autorizație de construire pentru realizarea acestor case și credem că astfel putem atrage foarte mulți clienți”, a precizat Botond Szakacs.

Fondatorul proiectului Eco Tiny House spune că deja au fost vândute cinci astfel de case pe roți în România, iar acum sunt livrate primele două în străinătate. În ceea ce privește prețurile unor case mobile, acestea sunt cuprinse între 17.000 și 40.000 de euro, în funcție de cerințele clienților, nivelul de echipare și materialele folosite.

„În primă fază, noi nu ne-am gândit la o piață în România, însă prima noastră comandă a venit de la Brașov, de la o familie, și foarte repede, în prima lună după ce am lansat afacerea noastră.


Pe parcurs am vândut cinci case în România. În străinătate există foarte mulți producători buni, însă au niște prețuri puțin cam piperate și cred că la acest lucru putem că compensăm noi”, a mai explicat Botond Szakacs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.