Undă verde de la Consiliul Județean Timiș pentru drumul important care face...

Undă verde de la Consiliul Județean Timiș pentru drumul important care face legătura cu autostrada A1

0
DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș a aprobat, astăzi, întreaga listă cu cele zece proiecte care vor primi finanțare prin PNDL. După ce săptămâna trecută aleșii au dat vot pozitiv documentațiilor pentru cinci drumuri, astăzi au fost votate alte patru. Al zecelea drum este cel care leagă Dumbrăvița de autostradă și care va fi lărgit la patru benzi, tronson a cărui situație s-a clarificat tot astăzi.

„Cred că astăzi, în urma votului dat de către Consiliul Județean Timiș, putem să îl declarăm închis din punct de vedere al documentelor solicitate de ADR. Am trecut de eligibilitate, am trecut de partea tehnică, mai trebuiau anumite clarificări care prin aceste hotărâri de consiliu le vom transmite ADR și așteptăm ultimul punct și anume semnarea contractului de finanțare privind acest punct foarte important. Stâlpii din Dumbrăvița sunt prinși în cadrul proiectului. Pe parcursul proiectului, când nu vor mai afecta proiectul municipiului Timișoara privind fondurile europene, se vor reloca.


Vom interveni etapizat. Cred că foarte important este ca în momentul în care vom avea un câștigător care va realiza lucrarea propriu-zisă să demarăm dinspre autostradă spre centură ca să rezolvăm prima parte a proiectului, consider că e foarte important accesul de pe centură la autostradă”, a declarat Călin Dobra, președintele CJ Timiș.

Lista de drumuri care se vor reabilita cu bani prin PNDL cuprinde: Timişoara – Moșnița Nouă – lărgire la patru benzi, Centură Timişoara – Aeroport – sporire capacitate de circulaţie, Rovinița – Percosova – Gherman – asfaltare, DN6 – Săcălaz – asfaltare, Seceani – Fibiș – modernizare, Sânmartinu Sârbesc – Sânmartinu Maghiar – asfaltare, Valea Lungă Română – Cliciova – asfaltare, Șipet – Folea – asfaltare, Lucareț – limită judeţ Arad – modernizare, Bazoșu Nou – Recaş – modernizare.

Președintele CJ Timiș a explicat și calendarul după care se vor face lucrările de lărgire a drumului spre aeroport.

„Este proiectul care fost transmis Ministerului Dezvoltării, care a obținut finanțare prin ordinul de ministru, am terminat documentația, astăzi au fost aprobați indicatorii și cofinanțarea și va fi transmis ministerului pentru a fi analizat și pentru a semna contractul de finanțare, să demarăm lucrările și la acel obiectiv de investiții. În principiu, lucrările ar trebui să înceapă anul viitor, atunci când vom demara toate proiectele pe PNDL.

Sperăm ca în decembrie,conform calendarului dat de Ministerul Dezvoltării, să putem semna contractele de finanțare și în momentul acela putem da drumul la ceea ce înseamnă proiectarea și execuția propriu-zisă a acestor investiții. Vom începe cu toate. Nu discutăm de un blocaj pe raza județului, pentru că aceste proiecte sunt destul de dispersate pe raza județului Timiș. Va trebuie să ne mișcăm foarte repede pentru a accesa fondurile guvernamentale și fondurile europene”, a mai spus Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.