Unul dintre cei trei bărbați blocați în mina Lupeni, găsit mort de...

Unul dintre cei trei bărbați blocați în mina Lupeni, găsit mort de salvatori UPDATE Unul dintre ortaci, în stare foarte gravă la Spitalul Floreasca. Pronosticul medicilor FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Mobilizare de forțe la mina Lupeni, din județul Hunedoara, după ce, ieri, în jurul orei 14.00, trei mineri au fost prinși sub pământ, după ce o galerie s-a surpat, alți opt angajați reușind să se salveze.

La finalul operațiunilor de salvare, care au durat mai bine de 12 ore, primii doi mineri au fost scoși în viață, unul rănit grav și altul în stare gravă, iar cel de-al treilea, decedat.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara, după aproximativ șapte ore de intervenție în subteran, salvatorii minieri au reușit să ajungă la primul dintre ortacii blocați de surparea produsă la aproximativ 400 de metri sub pământ. Minerul a fost descoperit conștient și cooperant și a fost purtat de salvatori pe o targă până la ieșirea din subteran, la Puțul Sud, unde a fost preluat de un echipaj SMURD.

După evaluarea realizată de echipajul de pe ambulanță, s-a constatat că pacientul prezenta mai multe traumatisme și fracturi la nivelul mâinilor și picioarelor, motiv pentru care a fost transportat de urgență, cu un elicopter dotat pentru zbor pe timp de noapte, la Spitalul Floreasca din București.

„În timpul operațiunilor de salvare a primului miner s-a stabilit un contact cu al doilea miner prins sub surpare. Acesta era conștient și se afla într-o zona protejată, nefiind afectat. La mai puțin de jumătate de oră de la extragerea primului miner, următorul ortac a fost preluat de medicii SAJ care l-au transportat în stare stabilă la UPU Petroșani pentru investigații suplimentare. Din păcate, al treilea miner în vârstă de 39 ani nu a supraviețuit”, transmite ISU Hunedoara.

Zeci de salvatori minieri au participat la operațiunea de intervenție în subteran din mina Lupeni, după producerea accidentului de muncă.

La Lupeni s-a deplasat, ieri, și ministrul Energiei, Toma Petcu, pentru a urmări operațiunea de salvare a minerilor blocați în subteran.

„De când sunt ministru, nu am intrat într-o mină, dar anterior da. Condiţiile de minerit nu sunt cele mai bune, dar din păcate mineritul în galerie presupune riscuri foarte mari, indiferent unde se produce. Chiar dacă în ultima perioadă, în ultimii ani, Complexul Energetic Hunedoara şi în special minele au fost subfinanţate, în acest an, datorită unei situaţii economice mai bune a companiei, a existat posibilitatea achiziţiei de echipamente. Dacă aceasta a fost făcută întocmai, dacă nu a fost făcută … de ce nu a fost făcută o să verificăm acest lucru, pot fi anumite probleme de legislaţie, de blocaj intern. Urmează ca aceste lucruri să se analizeze şi să se ia o decizie”, a spus Toma Petcu, în această dimineață, la finalul misiunii de căutare.

UPDATE Reprezentanții Spitalului Floreasca au făcut precizări, în această dimineață, despre starea minerului internat acolo.


Medicul Bogdan Opriţa a declarat, în această dimineaţa, că starea acestuia este extrem de gravă şi instabilă, organismul său având de suferit din cauză că a fost supus „compresiunii” galeria unde a fost suprins, potrivit Mediafax.

„Starea pacientului este extrem de gravă. În momentul de faţă, este în investigaţii. A venit cu un sindrom de strivire, care e o boală extrem de complexă şi care apare celor prinşi sub dărâmături, în general, şi duce la o dereglare a tuturor funcţiilor vitale ale organismului”a declarat medicul.

Bogdan Opriţa a precizat că următoarele ore şi zile sunt importante în stabilizarea pacientului, acesta având insuficienţă renală.

„Hipotermia nu era atât de gravă şi era un fenomen conex, care a avut darul să agraveze celelalte disfuncţii din organism. (..) Muşchii se topesc în timpul acestor leziuni şi produc inundarea rinichilor. În momentul de faţă este instabil şi facem toate eforturile. Muşchii au suferit o leziune difuză generalizată din cauză că a fost suprins şi supus compresiunii în acea galerie. Întreg organismul lui prezintă o suferinţă generalizată”, a mai spus Opriţa.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.