Americanii de la Battleme au adus o porţie sănătoasă de rock’n’roll la...

Americanii de la Battleme au adus o porţie sănătoasă de rock’n’roll la Timişoara FOTO și VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1932699811">

Formaţia americană Battleme a susţinut ieri seara un concert în premieră în România, spectacolul desfăşurat la Timişoara fiind unul care a reuşit să creeze furori în rândul spectatorilor prezenţi la Reflektor Venue. Evenimentul a fost deschis de un recital al celor de la A.L.L. Friends Band, care au beneficiat şi ei de aplauzele sincere ale publicului. Odată ajunşi pe scenă, solistul Matt Drenik şi colegii săi de trupă au demonstrat că muzica rock and roll are un „cârlig“ deosebit la public şi-n 2017, printr-un spectacol exploziv în care muzicienii şi-au schimbat rolurile de pe scenă (la bis, solistul ajungând să fie la tobe) şi au dialogat în permanenţă cu publicul. Din recitalul americanilor din Oregon n-au lipsit „Burn this town“ şi nici celebra „Hey Hey, My My”, aceasta din urmă fiind cea mai cunoscută melodie a lor, graţie includerii ei în coloana sonoră a serialului Sons of Anarchy. Formaţia americană a lansat, în data de 6 octombrie, noul material discografic „Cult Psychotica”, câteva piese de pe acest disc regăsindu-se şi în playlist-ul concertului.

Dincolo de muzică, cei patru americani au avut o prezenţă scenică deosebită şi au reuşit să ofere o seară adevărată de rock, în care baladele s-au „lipit“ la fix cu piesele de factură punk sau garage, diversele influenţe ale formaţiei asigurând un amalgam cât se poate de savuros. Pe parcursul spectacolului solistul Matt le-a mulţumit celor de la A.L.L. Friends Band pentru „deschidere“, remarcând faptul că tinerii muzicieni timişoreni au toate atu-urile unei cariere de succes şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să cumpere discuri pe vinil. „Ceea ce facem noi aici este rock and roll. Ceva care se presupune că te face să te distrezi. Noi asta facem, iar cu ajutorul vostru am avut parte de o seară extraordinară. Sunteţi cât se poate de adevăraţi şi vă mulţumim mult pentru această seară“, a declarat Matt Drenik pe scenă. După concertul organizat de Revolution Festival, la faţa locului a avut loc o sesiune de autografe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.