Construim ceva?

Construim ceva?

0
DISTRIBUIȚI

Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că scena muzicală timişoreană trece printr-o perioadă tulbure. Deşi avem parte de o serie de formaţii – tinere sau consacrate – care încearcă cu mai mult sau mai puţin spor să-şi prezinte creaţiile artistice în diverse stiluri muzicale şi numărul concertelor care au loc în Timişoara este în creştere constantă, impresia generală este că „scena“ nu mai e ce a fost.

Se pot găsi o grămadă de explicaţii vizavi de acest fapt. Şi asta pentru că excelăm la numărul de „hateri”, chibiţi şi comentatori de ocazie. Suntem maeştri emeriţi la capitolul „distrugeri“. Ideal ar fi să trecem peste lamentările mai puţin sau mai mult justificate şi să ne apucăm să construim.


Poate o fi mai greu, dar merită!

Poate nu ar fi lipsit de interes, în acest context, să amintim faptul că pentru 2021 oraşul nostru se pregăteşte să fie capitală culturală europeană. Am mai spus-o şi o repet, sper ca „echipa“ care se ocupă de implementarea acestui proiect va găsi de cuviinţă să aprobe şi nişte proiecte viabile care au legătură cu muzica. Nu mă gândesc neapărat la concerte susţinute de formaţii mai mult sau mai puţin cunoscute de pe alte meleaguri, ci la sprijinirea formaţiilor locale. Nu alandala, cum adeseori ni se promite în diverse proiecte puse pe hârtie de autorităţile locale, ci cu „know – how“. Cu acţiuni menite să consolideze o scenă cu care ne-am mândrit o bună bucată de vreme.

Probabil că în drumul nostru spre 2021 avem nevoie şi de circ contemporan, pe care să-l utilizăm „ca pe o metodă de educaţie non-formală, bazată pe pedagogie creativ-activă“ (după cum se specifică în comunicatul de presă al Timişoara 2021), dar dincolo de toate, e necesar să „luminăm“ şi-n domeniul valorilor locale muzicale. Prin metode simple şi eficiente, gen construirea unor săli de repetiţie pentru trupele timişorene, amplasarea unui panou publicitar menit să promoveze exclusiv artiştii timişoreni şi multe alte „chichiţe“ care să ajute artiştii „loco“. Construim ceva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.