Predicțiile făcute de deputatul de Timiș Cătălin Drulă în ceea ce privește finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, între Lugoj și Deva, sunt sumbre. Deși guvernanții dau garanții că va fi gata în următorii un an sau doi, fostul consilier pe teme de infrastructură a lui Dacian Cioloș a declarat în această seară, la emisiunea PRESSALERT LIVE, că realitatea este total diferită.
Bucata de nouă kilometri este departe de a fi finalizată, iar Cătălin Drulă spune că, în cel mai bun caz va fi finalizată în 2024. „Este o zonă de nouă kilometri care nu are constructor, pentru că domnii de la CNAIR (n.r. – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) i-au scos în vară din contractul cu constructorul care a făcut bucata între Traian Vuia și Margina și nu i-au relicitat. E o prostie!”, a explicat Cătălin Drulă. Deputatul USR și-a continuat discursul în acest sens, spunând că „șase din cei nouă kilometri pe care nu sunt tunele aveau toate documentele, trebuia doar să fie semnat ordin de începere a construcțiilor, iar a doua zi excavatoarele puteau lucra. Le e frică de faptul că vine Curtea de Conturi, era o ajustare în contract de plus cu minus, era o prostie biroctractică. Pronosticul meu e că vom sta cel puțin până în 2024, atunci când vor fi gata acești nouă kilometri”.
Potrivit invitatului PRESSALERT LIVE, tunelele ce urmează să fie construite necesită cel mai mult timp până la finalizare. „Pe ceilalți trei kilometri sunt prevăzute tunele. S-a făcut mult caz cu ele, că sunt sau nu pentru urși, dar ele sunt necesare din punct de vedere constructiv.
În orice țară normală, un tunel de genul acesta durează vreo patru ani din momentul în care începe execuția. Atât durează și în Austria. Noi nu avem nici licitație lansată”, a specificat Cătălin Drulă.
Din spusele deputatului USR specialist în infrastructură, deciziile luate pe parcurs de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au dus la situația de față. „Când s-a greșit proiectarea, nu putea să se spună constructorului să facă și această parte, pentru că suplimentarea contractului era de cel puțin 150%. CNAIR i-a spus fă-ne tu proiectul tehnic, schițele și scoatem noi la licitație. Acum este gata toată documentați, dar au spus că nu mai este nevoie. Suntem în urmă acum cu cinci ani. Vreo trei ani va dura până vom avea un constructor, patru ani execuția”, a declarat Cătălin Drulă.
Probleme în jurul Timișoarei
Un punct important pentru infrastructura Timișoarei o reprezintă centura de sud, un alt proiect care, din punctul de vedere al invitatului PRESSALERT LIVE, este departe de a se materializa. „Este într-o procedură de licitație amânată foarte mult. Au fost depuse oferte, dar ele se tot evaluează. Există un termen de 25 de zile, dar nu a fost respectat. A fost lansată licitația pe documentația veche, din 2011, iar asta înseamnă că atunci când vom avea un constructor, vor urma noi întârzieri și amânări, pentru că este nevoie încă o dată de avize”, a susținut Drulă.
Timișoara nu are noroc nici când vine vorba de descărcarea de pe autostrada Timișoara – Arad, de la Sânandrei, care stă în mâinile unui funcționar de la Ministerul Finanțelor Publice, care nu își pune semnătura, conform spuselor deputatului USR. „Drumul de legătură de 11 kilometri este unul cu două benzi pe sens, care pleacă de la Sânandrei și ajunge în autostrada Timișoara – Arad și ar reprezenta o descărcare mult mai bună decât cea prin Dumbrăvița. Studiul de fezabilitate a fost semnat în 2015, a fost derulat pe parcursul anului trecut, toate proiectele sunt gata. Au trecut luni de zile, într-un final Guvernul și-a asumat investiția, dar s-a blocat la Ministerul Finanțelor, la niște funcționari. Trebuie doar lansată licitația și aprobată investiția, dar un funcționar Ministerul Finanțelor Publice, direcția de prioritizare a investițiilor nu semnează, dar a fost semnat pentru Giurgiu”, a specificat Cătălin Drulă, aflat în studioul HDV.