Femeie din Arad, operată pentru micșorarea stomacului anul trecut, a murit la...

Femeie din Arad, operată pentru micșorarea stomacului anul trecut, a murit la Spitalul Județean Timișoara. Ce spun medicii

0
DISTRIBUIȚI

spitalul judetean

O femeie din Arad, operată pentru micșorarea stomacului în urmă cu un an, la Spitalul Județean Timișoara, a murit, ieri dimineață, în unitatea medicală din cauza mai multor complicații. Este vorba de Ramona Banu, în vârstă de 39 de ani, care era angajată ca inspector de resurse umane într-o firmă privată din Arad, potrivit presei locale.

Chirurgul Amadeus Dobrescu, de la Spitalul Județean Timișoara, medicul curant al pacientei, ne-a povestit că aceasta a fost operată în urmă cu opt ani, la Cluj-Napoca, unde i-a fost pus un inel gastric, pe cale clasică, nu laparoscopic.


Anul trecut, Ramona Banu a venit la Spitalul Județean Timișoara, iar medicul Amadeus Dobrescu i-a scos inelul, în urma apariției mai multor complicații.

“Apoi pacienta a luat în greutate, pentru că nu a respectat regimul, iar în urmă cu două luni ea a venit la mine pentru micșorare de stomac, operație pe care am efectuat-o. După vreo două săptămâni s-a reinternat, pentru că a avut ceva probleme, nu a respectat întocmai regimul. Am decis să transformăm operația din gastrectomie longitudinală laparoscopică în bypass gastric, o operație clasică, nu laparoscopică”, a explicat chirurgul Amadeus Dobrescu.

Medicul timișorean spune că pacienta nu doar că avea mai multe operații, dar și că a făcut radioterapie, după ce a fost diagnosticată cu cancer de col. În ultima săptămână, starea de sănătate a femeii s-a agravat, iar ieri dimineață, aceasta a decedat la Spitalul Județean Timișoara, unde era internată.

“Nu este vorba de o infecție intraspitalicească. A avut o evoluție nefavorabilă pe fondul unei patologii grave. Avea obezitate morbidă, gradul trei. După fiecare operație pot să apară complicații, care nu țin de actul chirurgical sau infecțiile intraspitalicești, ci pur și simplu de operațiile pe care ea le-a avut de-a lungul timpului. A avut intervenții clasice, radioterapie, a mai dezvoltat și o pancreatită, iar în ultima săptămână evoluția ei a luat-o razna, ca să spun așa, fără să putem să facem noi ceva, nu e vina noastră. Ieri dimineață a murit”, a mai precizat medicul Amadeus Dobrescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.