Furturi pe bandă rulantă în magazine din Timişoara: trei bărbaţi au fost...

Furturi pe bandă rulantă în magazine din Timişoara: trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti

0
DISTRIBUIȚI

Trei persoane care au furat din magazine diferite au fost reținute pe parcursul zilei de ieri, pentru 24 de ore, de polițiștii timișoreni. 

Primul dintre hoţi, un bărbat în vârstă de 37 de ani, a încercat să dea lovitura la un magazin de telefoane.


În 4 noiembrie infractorul a furat patru telefoane mobile în valoare totală de aproximativ 8000 de lei, dintr-un magazin din Timişoara. Doar o parte din telefoane a fost recuperată.

În aceeaşi zi, în jurul orei 19.30, poliţiştii din Timişoara au fost sesizaţi după ce agenţii de pază ai unui magazin de haine l-au prins în flagrant pe un tânăr de 19 ani, după ce a furat produse în valore de 1000 de lei. În acest caz prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit societăţii comerciale.

Cel de-al treilea hoţ depistat ieri a fost un bărbat de 31 de ani, care a fost prins în flagrant atunci când a furat opt sticle cu ulei de autoturism, în valoare totală de 229 de lei. De asemenea, prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit proprietarilor.

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.