Handbalul în Sânnicolau Mare: povestea unei măriri și decăderi FOTO

La Sânnicolau Mare, degradarea handbalului din pricina implicării meschine a intereselor care nu au legătură cu sportul poate fi tratată ca un studiu de caz. Ca un exemplu concret care să aibă cuvintele de căpătâi „așa nu”! și care unora să le servească drept pildă. E o poveste tristă pentru lumea sportului, despre cum un proiect ce a introdus în lumea handbalului jucători de Liga Națională, creat prin jertfe de energie și timp, s-a izbit de lovitura crudă a celor influenți, așezați în sferele cu putere decizională la nivel local.

Orizonturi pline de speranță

Sfârșitul anilor 2000 au fost cei în care, prin echipele de juniori, Unirea Sânnicolau Mare devenea cunoscută la nivel național. O mână de oameni a căror activitate era mânată de pasiunea pentru handbal a dat tonul performanței autentice. Fabulos pentru un oraș atât de mic precum cel de pe Aranca, pentru că se reușea cu resurse proprii: „pui” de sânmicloșeni, în frunte cu un antrenor din același oraș, Slobodan Lavrenski.

Era anul 2008 atunci când, la vârsta de 13 – 14 ani, juniorii III ai Unirii se calificau la turneul final de la Suceava printre cele mai bune opt echipe ale României și se clasau pe podium, înaintea unor echipe recunoscute în handbalul autohton, precum cele două din Baia Mare, Minaur și Extrem. În același timp, echipa de seniori ce evolua în Divizia „A”, îi aștepta cu nerăbdare să crească și să-i asimileze ca primele produse 100% sânmicloșene. Nici handbalul juvenil feminin nu era mai prejos. Generația ’92 se califica la turneul final tot la categoria de vârstă dedicată juniorilor III, iar câțiva ani mai târziu, generația ’96-’97, cu același antrenor, Cristian Bălăoi, rata de două ori podiumul național, fiind a patra cea mai bună echipă din țară.

În Sânnicolau Mare emulația în jurul fenomenului cumva nou numit „handbal” atingea cote tot mai mari, iar oamenii din jurul său erau privilegiați din reflex de alți membri ai comunității. Exista, în proporții decente, sprijin financiar din partea autorităților locale, iar în zilele de sărbătoare ale orașului, tinerii performeri erau urcați pe scena Teatrului de Vară, pentru a-și primi aplauzele. Însă de fiecare dată evenimentul la scenă deschisă, în care reușitele sportive trebuiau să fie în lumina reflectoarelor, era folosit mai degrabă ca un prilej de absorbție al capitalului politic pentru mai-marii zilei.

Munca a adus performanțele în anii ce au venit. A urmat o nouă medalie de bronz, tot la juniori IV, câștigată de generația ’98-’99, antrenată de Marius Gîrboni. O echipă a Liceului Teoretic „Ioan Jebelean” din localitate, formată din handbaliști ai două grupe de juniori de la Unirea, câștiga în 2010, la turneul final al Cupei Liceelor, disputat la Buzău, o nouă medalie de bronz, după o finală mică în care învingea juniorii lui HCM Constanța.

O altă medalie la nivel național, de această dată în 2012, era câștigată la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, după un joc splendid, pierdut la doar un gol, în fața lui Minaur Baia Mare. Copii selecționați la loturile naționale ale României, sportivi aflați în vizorul cluburilor mari de handbal din țară, dar mai ales primele produse 100% ale handbalului din Sânnicolau Mare promovate la seniori, se înscriau pe lista lungă de reușite ale unei conduceri profesioniste, cu cap și suflet, a căror atitudine față de sport era insuflată și tinerilor, pe parchet. Andrei Buzle (Barcelona & România), Darius Dragon (HC Vaslui), Denisa Șelever (CSM Cetate Deva) sau Alex Morar (CSM Satu Mare), sunt doar câteva dintre produsele Unirii care au pătruns pe teritoriul handbalului de înaltă performanță.

Aterizare „în cap”

În vara fierbinte a anului 2013 handbalul din Sânnicolau Mare se pregătea de un nou sezon cu performanțe, fiind cunoscut pentru standardele sale la nivel național.

Ochii echipelor din Liga Națională erau ațintiți înspre produsele de export, cu care orașul să se poată mândri. La toate categoriile de vârstă, feminine și masculine, viitorul handbalistic din oraș era asigurat grație muncii în timp, în ani, a unor oameni cărora dintr-o dată, cumva inexplicabil, munca avea să nu le mai fie recunoscută.

Cum deciziile în orice domeniu erau luate de conducerea exclusivistă a PNL, în frunte cu primarul Dănuț Groza, președintele Unirii, Slobodan Lavrenski, a „zburat” din interiorul clubului în ciuda CV-ului completat în anii care parcă strigau nedreptatea. Și, nu-i așa, cozi de topor se găsesc la tot pasul, astfel că hamurile clubului sportiv au devenit o iluzie în mâinile unui personaj obedient, ușor controlabil, Flavius Sitaru. A fost prima piesă mutată, iar totul s-a năruit ca un domino.

Au urmat ani sumbri pentru handbalul de pe Aranca. Într-un oraș în care modalitățile comuniste de conducere sunt mascate de un văl fin de gesturi democratice, orice sportiv sau antrenor care îndrăznea să condamne decizia „tătucului” era pe făraș. Unii au plecat de bunăvoie pentru că nu s-au mai regăsit într-un mediu atât de alterat.

Clipe de rușine

Conducerea Unirii, a cărei coordonator al secției de handbal era Roosz Suba Jozsef, se făcea de râs când intra în 2014 în conflict cu Federația Română de Handbal (FRH), după ce încerca să ducă la bun sfârșit ordinele politice de a muta până și o echipă de juniori în competițiile din Ungaria, nu doar pe cea de seniori. FRH amenința chiar cu dezafilierea clubului. Suma generoasă continua să meargă din bugetul local înspre handbal, însă rezultatele deveneau inexistente.

Echipa de seniori, care era deja o umbră a celei ce evolua în trecutul apropiat în Divizia „A”, alcătuită la bază cu handbaliști din Timișoara, se făcea de râs în vara anului 2016, atunci când se retrăgea de la startul Diviziei „A” cu 24 de ore înainte de prima etapă. Conducerea sibienilor îi condamna pe cei din Sânnicolau Mare pentru „amatorism și lipsă de profesionalism”, iar clubul de pe Aranca dădea o palmă întregii suflări handbalistice din țară.

A urmat un nou sezon-nonsens în „Județ”, fără istoric, Unirea fiind singura echipă plătită la acest nivel, chiar și cu prime de joc, pentru victorii de maculatură în fața unor sportivi retrași, care se reîntâlnesc duminica la mișcare. De altfel, handbaliștii de bază, de la Timișoara, probabil că nu ar mai fi venit să evolueze dacă nu ar fi existat remunerația financiară.

2017 derizoriu

Mai tragic ca niciodată, grupele de juniori ale Unirii de abia adună copii, iar în acest caz rezultatele nici nu mai trebuie aduse în discuție. La cei 60 de ani de aniversare, handbalul din Sânnicolau Mare și-a încordat mușchii cu realizările altora, o singură echipă, cea a juniorilor III la feminin, evoluând în ziua festivă, fiind invitate echipe precum Pick Szeged sau HC Zalău. Mai rău, parchetul sălii „Ioan Morar”, în care au fost investite mii de euro, este folosit pentru chermezele Asociației de Pensionari, finanțată din bani publici pentru a servi ca principalul bazin de atragere a voturilor sau a altor petreceți precum Halloween.

Iar acum, dacă te încumeți să privești înapoi, nu mai zărești nici o reminiscență a ceea ce era handbalul la Sânnicolau Mare…

Singurele grupe existente în sezonul 2017 – 2018:

– juniori III (13-14 ani, masculin): Unirea este pe locul 9, din tot atâtea posibile, neavând niciun punct după primele cinci etape

– juniori III (13-14 ani, feminin): Unirea este pe locul 10, din tot atâtea posibile, neavând niciun punct după primele șase etape

– juniori II (15-16 ani, feminin): Unirea este pe locul 5 din șase echipe, după trei etape, cu o singură victorie