IPJ Timiș, lipsă importantă de personal. Ce infracțiuni predomină în zona Timișoarei...

IPJ Timiș, lipsă importantă de personal. Ce infracțiuni predomină în zona Timișoarei VIDEO

2
DISTRIBUIȚI

Una dintre principalele probleme interne din cadrul IPJ Timiș o reprezintă, de departe, lipsa de personal cu care se confruntă. Absența unui număr optim de agenți care să acopere zonele de risc vulnerabilizează zilnic cetățenii.

Comisarul șef Traian Tătaru, adjunctul șefului Poliției Timișoara, invitat în această seară la emisiunea PRESSALERT LIVE alături de comisarul Gabriel Clavac, șeful Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Timiș, a făcut o glumă pe acest fapt, comparând cu anii trecuți. „Atunci când eram mai mulți agenți nu aveam mașini și făceam patrulare pedestră. Acum avem mașini, avem carburant, însă resursa umană e precară. Se simte lipsa elementului polițienesc în stradă. Numărul este diminuat față de anii precedenți”, a spus Tătaru. Adjunctul șefului Poliției Timișoara a relatat că lipsa personalului este resimțită și de cetățeni. „Se simte și în activitatea polițiștilor, cât și în modul cum cetățenii percep această asigurare a protecției.


Au fost situații când ne-am întâlnit cu președinții organizației de cartier și spuneau că nu văd poliție în cartier, pe stradă”, a specificat invitatul PRESSALERT LIVE.

În cifre, deficitul de personal se ridică la aproape 20%. „Au plecat în ultimii ani colegi cu experiență. Am încercat să suplinim prin aducerea unor colegi de la alte structuri, tot de investigații criminale. Specificul muncii este diferit de cel de ordine publică. Deficitul de personal de la IPJ Timiș este destul de mare, în jur de 17%. Sunt 257 de funcții vacante, 82 de ofițeri și 175 de agenți, dintr-un total de 1.512 funcții”, a declarat comisarul Gabriel Clavac.

În Timiș nu există vreo zonă cu problemele vizibile pe ordine publică, iar Traian Tătaru a explicat că „dinamica faptelor penale se schimbă de la o zi la alta, de la o secție la alta, de la o zonă rurală la alta”. Ca un paradox față de lipsa de personal, intervențiile polițiștiilor au scăzut față de anii trecuți. „Situația operativă este în scădere. Predomină futurile din locuințe, în special din zona periurbană a Timișoarei. Au fost lovituri în serie, prejudicii mari. Unii sunt arestați, alții dați în urmărire internațională și națională. La nivelul Timișoarei sunt fapte mărunte de genul furturilor din autoturisme”, a declarat comisarul Gabriel Clavac.

Față de momentul dinaintea reacției civice a lui Cristian Brâncovan în ceea ce-i privește pe hoții de buzunare, comisarul Clavac a menționat că „au scăzut și sesizările pentru furturi. A contat sprijinul său, demersul făcut”.

Foto: Gabriel Brezeanu (arhivă)

2 COMENTARII

  1. Cum adică ” predomină futurile din locuinte ” ? Pai nu in locuinte te futi ? Si de când are poliția treaba cu ” futurile ” ?

  2. Va spun eu cum scad nr de infracțiuni, tinde sparge masina, suni la 112, te trimit la o secție de poliție unde, după o coada unde stai minim 3h stai de vorbă cu un polițist. Culmea, acesta te convinge să nu depui plângere ca e complicat etc etc…si asa nubse încarca domnii politisti cu dosare penale.
    Realitatea însă e dureroasă, se sparg la greu masini in jurul școlilor iara noaptea pe străzile dintre blocuri si nimeni nu își face datoria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.