Ministere de consum

Ministere de consum

0
DISTRIBUIȚI

În urmă cu nu multă vreme, actualul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, promitea că toată instituția pe care o conduce, în frunte cu el, s-a pus pe treabă: ziua de lucru va începe la 7 dimineața, se va încheia noaptea târziu, și toată lumea se va muta din birouri pe șantiere, chiar și în weekend. Mai recent, un alt ministru, al Energiei, încerca să evalueze starea minelor din țară după ce un ortac a murit la Uricani, în urma unei explozii în subteran. Încă o moarte absurdă dintr-un șir de morți absurde petrecute în găuri vechi din pământ. Așa cum ministrul Educației suflă ca în ceaiuțul său de după amiază în oceanul fierbinte al crizei manualelor, de exemplu.

Toate aceste persoane ajung să ocupe o funcție grație partidului din care fac parte și a unei conjuncturi. Cred că nu vă faceți iluzii: nimic, dar nimic nimic nimic nu poate schimba un om care azi este, mâine nu e. Nu poate influența o modernizare, o reconstrucție.


Nu poate gestiona un buget pentru un proiect. Nu pentru că nu ar vrea (unii), ci pentru că pur și simplu nu stau prea mult prin ministerele la care sunt numiți. Poate mai mult decât faptul că se fură contează, în economia distrugerii României, că nu există o continuitate minimă în aceste instituții. Singurul garant ca acestea să nu se prăbușească sunt funcționarii anonimi, câțiva secretari de stat, în cel mai bun caz, care, din fericire, rămân când miniștrii trec. Cuvântul suprem însă este al acestora din urmă, iar de multe ori prima acțiune a proaspătului numit este să dea foc la podurile predecesorului. Încă odată, fără iluzii: partidul care e la momentul respectiv șef pe visterie decide tot, de la ministru la un director de școală de comună.

Nu m-ar mira ca, la data publicării ascestui text, nici Felix Stroe, nici Toma Petcu, să nu mai dețină funcțiile de acum. Orice e posibil, oricând. O lege a supraviețuirii pe stradă, așa cum învață și șmecherașii de cartier de la băieții mari care-i trimit să stea de șase pe la colțurile blocurilor. Să ne apărăm deci, căci suntem mereu în pericol să rămânem în fundul gol, cam asta e singura lecție pe care am învățat-o bine în ultimii 26 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.