Petre Ionuţescu este binecunoscut timişorenilor graţie implicării în multe „nebunii muzicale“. Printre acestea se numără Blazzaj, Alexandrina, Subcarpaţi, Negură Bunget, Thy Veils, Makunouchi Bento sau proiectul solo Trompetre.
Născut la Lipova într-o familie în care trompeta era o „jucărie“, Petre a fost atras de instrumentele muzicale din fragedă pruncie. „De mic copil m-am apucat de cântat. M-am născut într-o familie muzicală. Bunicul meu avea o fanfară, într-un sat de lângă Lipova. Când eram mic, acasă aveam mai multe instrumente de alamă, au venit mai apoi fluiere, acordeon, clape… am fost atras de ele, ca un copil de jucării. De acolo vine abilitatea mea de cânta la mai multe instrumente. Îmi plăcea că fiecare suna diferit, probabil m-a atras diversitatea de culori pe care o avea fiecare instrument în parte. Am învăţat singur la început, iar mai apoi am făcut Liceul de Muzică în Arad şi Conservatorul la Timişoara. Prima apariţie în public a fost în clasa a 4-a. Învăţătoarea a aflat că eu cânt la diverse instrumente şi mi-a zis să aduc un instrument să cânt, la ora de muzică. Am ieşit în faţa clasei, am cântat la trompetă, după care m-a plimbat prin toată şcoala, aproape prin toate clasele“, spune artistul.
După ce a cântat în formaţia Juniors Jazz Band, Petre a descoperit şi alte culori stilistice iar acest fapt l-a ajutat să descopere valenţe muzicale diverse.
„După clasele gimnaziale, în 1990, m-am înscris la Liceul de Muzică Sabin Drăgoi din Arad, care s-a reinfiinţat chiar atunci. În primul an de şcoală m-am concentrat pe studiu, după care am făcut o trupă care se numea Juniors Jazz Band, cu care cântam dixieland. A fost prima experienţă de alt gen decât cel clasic, cu care am cântat la diverse evenimente organizate de şcoală, era ca o trupă de jazz a şcolii. În perioada liceului, am descoperit mai multe stiluri de muzică, nu doar cea clasică. Mergeam la bibliotecă şi luam cate un vinil cu jazz, de exemplu Miles Davis, Louis Armstrong, Dizzy Gillespie. Am descoperit alte culori stilistice muzicale prin formaţii ca Doors, Nirvana, Queen sau diverse trupe rock. Am ascultat de fapt un amalgam de muzici care m-au ajutat să am o percepţie mai largă asupra fenomenului muzical“, spune el.
Pe bănci, cu chitara
Printre primele apariţii memorabile ale lui Petre s-au numărat cele incluse în cadrul Sărbătorii Saltimbancilor alături de o trupă din care făcea parte şi Robert Magheţi (ex – Sistem) sau momentele de cântat la chitară pe băncile din Complexul Studenţesc, în vremurile în care în oraşul nostru existau puţine trupe muzicale.
„Am dat la Conservator, am cântat câţiva ani în Filarmonică, pe toată perioada studenţiei. Prima ieşire in afara muzicii clasice a fost la Sărbătoarea Saltimbancilor, în Piaţa Victoriei. Aveam o trupă alături de Gabi Almaşi, Artur Balogh si Robi Magheţi de la Sistem. Acolo am cântat evergreen-uri, iar publicul a reacţionat fantastic, se adunau în număr mare să ne vadă. Am îmbinat plăcutul cu utilul si aşa am câştigat pe cont propiu primii bani din muzică, în tocul de trompetă. În perioada studenţiei, ne mai adunam seara cântând la chitară pe băncile din Complexul Studenţesc. Acolo m-a văzut patronul de la Retro Fast Food şi m-a chemat să cânt o perioadă acolo. Cântam de vreo trei ori pe săptămână câte o oră, eu cu Gabi Almaşi. Tot acolo la un moment dat am experimentat un concert cu trupa. Am organizat un concert pentru care am făcut afiş , cu numele de Blue Note, trupa fiind eu, Gabi Almaşi, Artur Balogh, Robi Magheţi, Irinel Cârlan şi Radu Ianceoglu. În aceeaşi formulă am continuat o serie de concerte în clubul La Rochelle din Piaţa Maria“, spune Petre Ionuţescu.
Una din primele trupe din România care s-a aventurat pe teritoriul unor genuri ca acid-jazz, nu-jazz sau funk, Blazzaj, a luat naştere în 1996 sub numele de Funkin’le Free şi l-a cooptat în „echipă“ pe Petre Ionuţescu.
„Într-una din zile, m-am întâlnit cu saxofonistul Edi Neumann, care m-a chemat la sala de repetiţii, unde mai erau prezenţi Saşi Vuşcan, Florin Barbu şi Vali Potra – formula care a devenit Funkin’le Free ce a precedat Blazzaj. Era altceva decât ceea ce făcusem până atunci, se mai cântau şi un Coltraine, Miles Davis sau Herbie Hancock (Cantaloop), dar au apărut şi piese proprii, Doina şi CFR. Prima formulă completă Funkin’le Free era cu pachet de suflători (Edi şi Irinel Cârlan la saxofon, eu la trompetă). La un moment dat a apărut şi Vita (n.n. – Octavian Horvath) şi a venit ideea să mergem pe compoziţii originale şi să ne schimbăm numele.
Numele de Blazzaj a apărut la sugestia lui Eddie Neumann. Horea Crişovan a venit în locul lui Saşi Vuşcan, iar Irinel nu mai făcea parte din trupă, aşa s-a născut prima formulă Blazzaj“, spune artistul.
„Nu iau proiectele separat“
De-a lungul anilor artistul a colaborat în proiecte muzicale cât se poate de diverse, condiţia sine qua non fiind acea ca să existe o legătură între artişti.
„Eu nu am făcut niciodată un job de instrumentist într-o trupă. Am avut mai multe colaborări de-a lungul timpului, cu diverşi artişti din genuri muzicale diferite. Am acceptat colaborări cu artişti cu care am simţit că am o legătură, cu care am lucruri în comun, chiar dacă proveneam din stiluri muzicale diferite. Fiind atras de muzică şi de cărările ei stilistice, mi-a plăcut să văd care e liantul, lucrul care leagă totul. Mi-am dat seama că stilistica poate să pună bariere, dar în acelaşi timp poate să şi unească. Esenţa muzicii poate fi regăsită în diverse nuanţe, în muzică nu contează încadrările stilistice, contează expresia. Deci, în toate colaborările mele există un punct de interferenţă, un miez comun. Cu Gabi Almaşi am produs primul album Alexandrina şi după aceea s-a creat o chestie frumoasă împreună. Cu Daniel Dorobanţu am creat o legatură interesantă de prietenie şi explorare artistică. Ideea e că eu reuşesc să nu iau proiectele separat. Eu de fapt am o implicare artistică muzicală unitară indiferent de peisajul stilistic în care mă aflu.. Nu merg să cânt un stil anume cu Thy Veils sau cu Alexandrina. Sunt invitat ca un personaj care manifestă un punct de vedere în contextul respectiv. Există muzicieni care au abilităţi de a se schimba în funcţie de stilul muzical, eu nu sunt din acela. Sunt invitat în poveşti interesante, care se nasc nu numai la nivel muzical. Ajung acolo pentru ce sunt eu, nu mă pregătesc special“, spune Petre Ionuţescu.
Născut pe 19 martie 1976, Petre Ionuţescu este membru fondator al formațiilor Funky Growl, Blazzaj și fondator al asociaţiei Romanian Brass Society, iar pe plan solo artistul a devenit cunoscut datorită proiectului Trompetre. Anul trecut, sub acest nume artistul a lansat albumul „Maria Radna Live”, înregistrat în vara anului 2015, în cadrul manifestărilor dedicate inaugurării bisericii reabilitate de la Mănăstirea Maria-Radna din Lipova. Alături de protagoniștii de pe album, la lansarea din Timişoara au participat mai mulți invitați de seamă: Alexandrina Hristov (voce), Ovidiu Mihăița, Emil Kindlein, Levi Molnar, Sorina Savii (percuție), Nadayana/ Claudiu Lazariuc (hang, pantam, gong) și DJ K-lu.
„Am avut ideea de a face un proiect solo căruia i s-au alăturat pe parcurs mai mulţi artiţti – prieteni dragi mie. Cu acest proiect am cântat atat în biserici, cat şi la festivaluri de jazz. Este un proiect pe care mă concentrez să îl dezvolt şi s-ar putea ca pe viitor să existe şi un album de studio, dar deocamdată îmi prieşte mai mult latura live. Până acum, în Trompetre am folosit elemente de muzică ambient, jazz, am îmbinat instrumentele vechi autohtone cu latura electronică actuală… este o fuziune pe care am croit-o în jurul muzicii contemplativ ambientale cu poveste. Viziunea artistică e legată în jurul oamenilor cu care colaborez, care, întâmplător sau nu, sunt adevărate personaje. Fiecare personaj are o caracteristică specială evidentă, inspiraţională. Împreună formează o poveste. Nu a fost un plan premergător, ci am mers după inspiraţie“, spune Petre.
Chiar dacă nu există comparaţii „valabile“ între scena muzicală timişoreană de la sfârşitul anilor 90 şi cea actuală, artistul e de părere că fiecare perioadă are alt farmec, iar pentru viitor Petre îşi propune să exploreze în continuare vraja muzicii…
„Nu există secretul unui bun muzician, lucrurile sunt diferite pentru fiecare. Studiul muzical este important, la fel şi şcoala. Ele pun bazele. Dar şi pasiunea e importantă. La fel, disciplina proprie, preocuparea pentru ce vrei să faci pe plan artistic sunt importante indiferent de ce vrei să abordezi: muzica clazică, jazz sau expresie personală. Diferenţa între scena muzicală a anilor 90 şi cea de azi… e că acum există mai multe cluburi, festivaluri, mai multă diversitate muzicală. Nu poţi spune că scena actuală e mai bună sau mai rea. E mai dezvoltată scena. Matematic, atunci erau poate trei trupe, acum sunt poate 20. Farmecul e diferit. Atunci era farmecul să cânţi pe stradă, să fii liber. Acum e un alt farmec. Este evident că pasiunea pentru muzică face parte din mine, deci în viitor voi continua să explorez în diverse planuri artistice. Iar cu Blazzaj vrem să scoatem un nou album anul viitor…“, a mai adăugat Petre Ionuţescu.
