Robu, prima recunoaștere a unor ”erori” ale Primăriei Timișoara în cazul porții...

Robu, prima recunoaștere a unor ”erori” ale Primăriei Timișoara în cazul porții prăbușite. Cum încearcă să manipuleze și ce contestă UPDATE Anunțul legat de poarta de pe Calea Aradului

0
DISTRIBUIȚI

 

Primăria Timișoara va contesta în instanță concluziile raportului Inspectoratului de Stat în Construcții privind reabilitarea porții de la intrarea în oraș din Calea Lugojului, care în 17 septembrie s-a prăbușit peste mașina tânărului Vlad Baici, acesta decedând ca urmare a impactului. Asta a anunțat astăzi primarul Nicolae Robu, care spune că specialiștii din primărie nu sunt de acord cu constatările ISC.

Nicolae Robu a declarat că „în urma unor verificări făcute de ISC s-au dispus câteva măsuri printre care și cea de eliminare a plăcilor de fibrociment care au fost montate pe partea de deasupra a porții acolo unde este inscripția cu Timișoara. Evident că ne vom conforma măsurilor dispuse de specialiști. M-am mirat când am văzut că după ce antenele pesediste din primărie au aflat ce dispoziție am dat eu, doamna prefect a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență care mi-a transmis să fac ceea ce eu am făcut deja. Este regretabil să vezi cum unii oameni încearcă să exploateze politic și nenorocirile. Acolo trebuie să se verifice totul de la construcția și apoi intervenția de estetizare cum i-am spus proiectului respectiv și execuția respectivă.


Erori în ceea ce privește anumite lucruri procedurale s-au întâmplat în 2014 și 2015. Specialiștii din primărie contestă o mare parte din concluziile legate de autorizație. În esență este vorba de următorul lucru. Cei din primărie spun că ceea ce cer cei de la ISC să se fi emis la emiterea autorizației este valabil pentru o autorizație normală, dar autorizația a fost una în regim de urgență. Le-am spus celor din primărie să semneze și sesizarea în contencios pentru că este o problemă pur tehnică. (…) Cine greșește trebuie să plătească, nu știu dacă s-a prăbușit pentru că cineva a greșit. Poate s-a prăbușit pentru că viteza a fost peste nivelul la care s-a făcut proiectarea. Poate au fost erori de proiectare, poate s-a prăbușit din erori de execuție. Nu reușim să știm motivul, ancheta Procuraturii va da concluzii”.

Specialiștii de la ISC au descoperit că lucrările au făcute fără proiect, fără niciun fel de acord obligatoriu, fără expertiză, la șase luni după emiterea autorizației în regim de urgență, fără a exista un diriginte de șantier. Despre toate acestea primarul Nicolae Robu nu a spus absolut nimic. Modul de emitere a autorizației de construire în regim de urgență este doar una din foarte multele probleme semnalate în urma controlului celor de la Inspectoratul de Stat în Construcții.

UPDATE Spre finalul conferinței de presă, Nicolae Robu a făcut și o precizare surprinzătoare legat de poarta de intrare în oraș de pe Calea Aradului. „O să o dăm jos, nu are niciun sens să mai facem încă o dată schimbarea aspectului. O să arate jalnic. Va arăta ca înainte, mai rău poate. Nu o să o lăsăm așa. Eu nu am vrut să fac nicio intervenție. Am spus că ea rămâne de martor, dacă anchetatorii consideră că îi ajută la anchetă, o să meargă să vadă că a fost același proiect, a fost aceeași firmă. Acesta a fost motivul pentru care nu am răspuns la presiunile puse pe mine. Am spus: anchetatorii hotărăsc, eu nu mai am nicio treabă și acum a venit de la ISC acest raport care dă dezlegare, dați-le jos”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.