Răspunsul cinic al primarului Robu la două luni de la moartea studentului...

Răspunsul cinic al primarului Robu la două luni de la moartea studentului Vlad Baici: „Nu e treaba mea”

0
DISTRIBUIȚI

Două luni, atâta timp s-a scurs din 17 septembrie, duminica în care o furtună puternică a lovit Timişoara. Vântul care a suflat chiar și cu peste 150 de km/h a dărâmat poarta de la intrare în oraş de pe Calea Lugojului, care s-a prăbuşit peste maşina tânărului Vlad Baici, în vârstă de 24 de ani. Studentul la medicină a murit în urma impactului.

Ancheta care a fost deschisă după tragedie a arătat că autorizaţia de construcţie pentru reabilitarea porţii care a costat aproape 50.000 de euro a fost emisă de Primăria Timișoara în regim de urgenţă, dar că lucrările au început la câteva luni după.


Ultima descoperire legată de caz a fost făcută de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș, care a arătat că poarta de intrare în oraş se afla parțial pe teritoriul comunei Ghiroda, astfel că autorizația pentru efectuarea lucrărilor nu putea fi emisă doar de Primăria Timișoara, fiind nevoie și de acordul Consiliului Judeţean Timiş.

Întrebat astăzi despre situaţie, primarul Nicolae Robu a comentat că „nu știu, nu e problema mea, se vor ocupa de această problemă cei în drept, nu e problema mea de subiectul acesta. Nu știu dacă e cum spuneți dumneavoastră”.

PRESSALERT.ro a dezvăluit că, de la emiterea certificatului de urbanism până la recepție, toate etapele reamenajării acestei porți au fost făcute cu încălcarea legii, Inspectoratul de Stat în Construcții constatând numeroase nereguli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.