PSD promite din nou un spital regional la Timișoara sau …Giroc. Ce...

PSD promite din nou un spital regional la Timișoara sau …Giroc. Ce declară Călin Dobra

0
DISTRIBUIȚI

O nouă promisiune în domeniul sănătății, făcută de PSD. Timișoara sau județul Timiș ar putea avea spital regional. Deocamdată însă locația și orizontul de timp în care va fi începută investiția nu sunt cunoscute.

„Ieri a fost aprobat de guvernul PSD memorandumul pentru construcția celor cinci spitale regionale printre care ca și locație sunt stabilite Brașov, Brăila, Galați, Constanța, Târgu-Mureș și la Timișoara.


De mult timp s-a vorbit de o astfel de investiție, de mult timp s-au făcut acuzații legat de faptul că nu se demarează o astfel de investiție în Regiunea 5 Vest. Realizarea unui spital în Timișoara va fi pentru întreaga regiune, o investiție importantă în domeniul sănătății. Vreau să vă asigur din partea grupului PSD și din partea ALDE că vom face toate demersurile de a susține un astfel de proiect în județul Timiș”, a declarat Dobra.

Legat de locația viitoarei investiții, Dobra spune că momentan nu poate oferi detalii. „Eu nu pot să vă spun acum locația pentru spitalul regional până când nu am de la Ministerul Sănătății o adresă prin care ni se spune clar ce trebuie să punem la dispoziție. Legat de utilități este clar că trebuie să le asigurăm, însă e vorba de suprafață, de multe aspecte. CJT are o mulțime de suprafețe, de terenuri pe care poate să le pună la dispoziție pentru realizarea unei astfel de investiții și asigurăm disponibilitatea de a fi parteneri în cadrul acestui proiect”, a adăugat acesta. Dobra a precizat și că este greu să ofere un orizont de timp până la care va fi realizat spitalul regional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.