Revolution Festival, nominalizat la European Festival Awards VIDEO

Revolution Festival, nominalizat la European Festival Awards VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

Revolution Festival a fost nominalizat și în 2017 la European Festival Awards., cea mai importantă competiţie dedicată festivalurilor de pe continentul nostru, manifestarea timişoreană fiind nominalizată la categoria Best Small Festivals.

„Revolution Festival a pornit de la o idee îndrăzneață și din dorința ca Timișoara să aibă un festival în adevăratul sens al cuvântului. În 2015, povestea Revolution părea aproape imposibil de realizat. Și totuși, s-a putut! Sub umbrela EXIT, orașul de pe Bega a ajuns să aibă un eveniment proaspăt care în vara anului 2017 a adus publicului cea de-a treia ediție de festival. Prima parte a anului 2015 a fost crucială pentru realizarea Revolution Festival. Echipa din spatele celebrului EXIT Festival din Novi Sad (Serbia), oraș înfrățit cu Timișoara, împreună cu Flavius Băican, inițiatorul proiectului Revolution, și autoritățile locale lucrau din greu pentru a pune pe picioare noul eveniment al Timișoarei.


După discuții lungi și după ce s-a tatonat terenul, Revolution a demarat într-un timp record: doar trei săptămâni. Pentru festival s-a ales locația perfectă, Muzeul Satului Bănățean, dar și un nume special care amintește de faptul că Revoluția Română a început în Timișoara”, au transmis organizatorii festivalului.

Astfel, în iunie 2015, ideea s-a transformat în realitate. Din line-up-ul primei ediţii au făcut parte nume precum: DJ Fresh, Noisia, Modestep, Sabaton, DJ Marky ft. Stamina, Dubioza Kolektiv și mulți alții. În cea de-a doua ediţie Revolution Festival a avut parte de nume precum Suicidal Tendencie, Skunk Anansie, Juliette Lewis & The Licks sau Black Sun Empire, iar printre cei care au fost prezenţi în 2017 s-au numărat Rudimental, Eluveitie, GBH, Dubioza Kolektiv, Dubfire, Infected Rain, sau Lee Burridge.

Anul trecut, Revolution a fost nominalizat la categoriile „Best New Festival“ și „Best Small Festival“, în cadrul European Festival Awards și la categoria „Best Overseas Festival“, la UK Awards.

Cei care vor să voteze și în acest an pentru Revolution Festival pot face acest lucru aici.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.